x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus. Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson, diagnosticați cu Covid 19

Coronavirus. Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson, diagnosticați cu Covid 19

12 Mar 2020   •   08:15
Coronavirus. Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson, diagnosticați cu Covid 19

Actorul Tom Hanks spune că el și soția sa, Rita Wilson, au fost diagnosticați cu noul coronavirus, potrivit CNN.

Printr-o postare pe Instagram, Tom Hanks și-a anunțat urmăritorii de pe rețeaua socială că se afla în Australia, alături de soția sa, în momentul în care au fost testați.

„Bună, tuturor! Sunt împreună cu Rita în Australia. Ne simțeam puțin obosiți, de parcă am fi răcit. În plus, aveam dureri musculare. Pe Rita o deranjau frisoanele și febra”, a spus actorul. „Am fost testați pentru coronavirus și rezultatul a ieșit pozitiv pentru amândoi. Ce este de făcut acum?”. Fotografia care însoțește mesajul este sugestivă, înfățișând o mănușă chirurgicală folosită.

Tom Hanks, născut în 1956, a câştigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun actor. A devenit cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în comedii „Bosom Buddies” (1980), „Vreau să fiu mare/ Big” (1988), „Nopţi albe în Seattle/ Sleepless in Seattle” (1993). Consacrarea i-au adus-o rolurile dramatice precum cel din „Forrest Gump” (1994), „Salvaţi soldatul Ryan/ Saving Private Ryan” (1998), „Naufragiul/ Cast Away” (2000), „Căpitanul Phillips/ Captain Phillips” (2013).

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: tom hanks coronavirus rita wilson