x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Corupţia lui Năstase, „dovedită” de DNA cu dolari din 2004, tipăriţi de Trezoreria SUA după anul 2005!

Corupţia lui Năstase, „dovedită” de DNA cu dolari din 2004, tipăriţi de Trezoreria SUA după anul 2005!

de Dan Constantin    |    20 Mar 2012   •   15:58
Corupţia lui Năstase, „dovedită” de DNA cu dolari din 2004, tipăriţi de Trezoreria SUA după anul 2005!

Acuzele impotriva lui Adrian Nastase in dosarul Zambaccian se sprijina in principal pe marturiile lui Ioan Paun, fostul consul al Romaniei la Shanghai, si pe o proba 'beton' – banii manevrati pe traseul Romania-China pentru cumpararea unor obiecte comandate diplomatului de catre familia premierului pentru mobilarea unor imobile. Faimosul Dosar 'Zambaccian' este considerat de DNA 'regina' salbei de procese intentate lui Adrian Nastase pentru faptele de coruptie care i s-au pus in carca dupa alegerile din 2004. Adversitatea politica apriga dintre Nastase si Basescu s-a condensat in dosare ticluite de o echipa de procurori 'dedicata' sarcinii asumate de Daniel Morar si Codruta Kovesi, menita sa-l scoata din joc pe liderul PSD. Dupa sapte ani de gafaiala a institutiilor abilitate, cateva dosare considerate si raportate ca 'marea coruptie' la organismele de supraveghere a starii Justitiei din Romania, au ajuns in faza de anuntare a sentintelor. In 'Matusa Tamara' instanta suprema l-a achitat initial pe Nastase, acuzarea prezentand probe care au format o prima mascarada judiciara. A urmat 'Trofeul calitatii', alta cauza in care probele DNA, adunate dupa audierea a aproape 1.000 de martori ar fi trebuit sa esueze in fata unor judecatori impartiali. Completul condus cu 'zurgalai' a impartit ani de inchisoare pentru cei acuzati, condamnandu-l la 2 ani de inchisoare pe Adrian Nastase, sentinta atacata cu recurs. Am apreciat recent ca 'Trofeul Calitatii' este un dosar eminamente politic, o alta mascarada judiciara pusa in opera de aceiasi regizori.

In fine, in faza anuntarii sentintei a ajuns si 'Zambaccian', dosar lansat cu mare pompa si eforturi de punere in scena de Daniel Morar & CO. Cum spuneam, personajul-cheie este un fost ofiter 'diplomat', Ioan Paun, care a sustinut ca a fost obligat sa devina in China un fel de achizitor sef pentru investitiile imobiliare ale familiei Nastase. El spune ca a fost deturnat de la sarcinile lui specifice, deoarece ii era frica sa nu fie adus acasa. Deci, in loc de informatii, consulul Paun culegea tigle, faianta si statuete din China! Pentru a face cumparaturile, familia Nastase i-a transmis o mare suma de bani care acum sunt 'proba' materiala cea mai puternica a DNA la dosar! Se stie ca banii lasa urme, desi nu au miros! Intrarea in rolul de martor al acuzarii a diplomatului a debutat cu un stagiu de invinuit. 'Fragezit' de aceasta postura, Paun, devenit intre timp si seful 'Borsecului' in Romania, a inceput sa sifoneze. Ramane celebra inregistrarea convorbirii avute de Paun cu Adrian Nastase in biroul acestuia, de presedinte al Camerei Deputatilor, cu tehnica specifica livrata de DNA si lipita cu adezivi de epiderma 'diplomatului'. Dar vorbele zboara, asa ca Paun a venit cu ceva mai solid sa-i infunde pe Adrian si Dana Nastase. In martie 2006, tot in postura de invinuit in dosarul 'Zambaccian', a declarat anchetatorilor ca mai are in China bani primti de la familia Nastase. Abia dupa 6 luni, in septembrie, Ioan Paun trimite prin sotia lui 'tezaurul' incriminator – 118.650 USD. Banii au fost adusi din China cu un curier diplomatic si au fost predati la DNA de Paun Mihaela Doina, in prezenta sotilor Nastase, a avocatului Adrian Vilau – aparatorul lui Paun, a procurorilor Lucian Papici, sef serviciu si Mariana Alexandru, precum si a doi ofiteri de politie judiciara. Mentiunea facuta de dna Paun era clara: 'suma de 118.650 USD a fost primita de sotul meu Paun Ioan, in perioada august 2002 A februarie 2004, de la Dana si Adrian Nastase, in vederea achizitionarii unor bunuri din China'. Banii au fost numarati si au fost inregistrate seriile bancnotelor; mai mult, bancnotele au fost fotografiate si apoi au devenit proba la dosar si sechestrate. In termenul de ieri al procesului acuzarea a reiterat ca 'bunurile din China' sunt proba irefutabila a coruptiei. Bomba este insa lansata de avocatul Ion Cazacu, unul din aparatorii lui Nastase: bancnotele de 100 de USD care formeaza suma de peste 100.000 de USD prezentate ca proba a DNA sunt puse in circulatie de Trezoreria Statelor Unite dupa anul 2005!!! Asadar, familia Nastase ii daduse lui Ioan Paun in anii 2002-2004 bani care nu fusesera inca tipariti! O dovada in plus ca intreg dosarul 'Zambaccian' este o mascarada hilara, pusa in scena tot de aceiasi echipa care s-a exersat in 'Matusa Tamara' si 'Trofeul Calitatii'. Fara sa fie tulburati de 'dizolvarea' probei banilor, procurorii au cerut condamnarea sotilor Nastase la inchisoare. Statul de drept al regimului Basescu-Udrea isi arata inca o data ticalosia.

×
Subiecte în articol: adrian nastase sentinta adrian nastase