x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Coteţul” ţiganilor români, cel mai mizerabil loc din Spania

“Coteţul” ţiganilor români, cel mai mizerabil loc din Spania

de Carmen Plesa    |    16 Noi 2010   •   14:14

Copii desculţi, dezbrăcaţi, umblând printre gunoaie, materiale furate şi mulţi, mulţi şoareci. Asta au găsit jurnaliştii spanioli de la ABC în tabăra de ţigani români El Gallinero (Coteţul). “Nu, nu ne aflăm într-o favela din Rio de Janeiro; nu, acesta este Coteţul, o aşezare românească situată la 12 km de Puerta del Sol, în apropiere de Madrid. Autorităţile nu se pot pune de acord asupra numărului de ocupanţi ai taberei, însă se vorbeşte despre 70 de barăci, 90 de familii, 300 de persoane, 200 de copii. Dintre copii, doar 76 sunt înmatriculaţi la şcoală. Nu s-au aşezat niciodată într-o bancă şi probabil mulţi nici nu o vor face, deşi sunt înregistraţi ca elevi. De altfel, e de ajuns să treci prin tabără într-o zi din săptămână, pe la ora 11 a dimineţii, ca să vezi că pe acolo sunt mai mulţi copii decât adulţi, au remarcat junaliştii spanioli.

 Copii trimişi la furat şi la cerşit
De altfel, de pe la 10 ani, sunt trimişi de propriii părinţi să cerşească, să fure portofele sau chiar să intre în apartamentele de lux din Salamanca, pentru ca familia să vândă apoi “prada”, potrivit ABC.

Când copilul devine adolescent, poate să fie văzut pe autostradă, conducând un camion cu cabluri de cupru furate, deşi abia ajunge la pedale.

Poliţia a pregătit, de ceva timp, ordine de expulzare pentru cel puţin 30 de adulţi din “Coteţ”. Sunt recidivişti, cu câte 20-30 de infracţiuni înregistratate în arhivele poliţiei. Autorităţile se tem însă că se va crede că Spania copiază campania de expulzări selective făcută de Nicolas Sarkozy în Franţa.

 “Ţi-o vând pe soră-mea”
“Când am ajuns în tabără, un bărbat ne-a întrebat: «Vrei o femei? Ţi-o dau pe soră-mea pentru 60 de euro. Abia a venit din Italia»“, scriu ajurnaliştii de la ABC. “La câţiva metri mai încolo, o femeie spală de mână haine, într-un lighean, în timp ce soţul ei juca biliard într-un fel de bar amenajat într-o cocioabă. Afară, un berbec imens, înjunghiat şi jupuit, aşteaptă un cuţit ascuţit bine. În zare, imaginea Madridului”, îşi încheie ABC reportajul.

×
Subiecte în articol: etnic