x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Creşte migraţia ilegală la graniţa cu Moldova

Creşte migraţia ilegală la graniţa cu Moldova

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Noi 2009   •   00:00
Creşte migraţia ilegală la graniţa cu Moldova

Graniţa României cu Republica Moldova a cunoscut în acest an o creştere uşoară a cazurilor de migraţie ilegală. Conform Poliţiei Române, în primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat 250 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei.



Mirajul Occidentului pare să ducă la cele mai multe cazuri de infracţionalitate a migraţiei dinspre Moldova. Marea majoritate a cazurilor înregistrate au ţinut de "probleme avute cu cetăţeni din Moldova care au intrat pe teritoriul României ilegal, sub pretextul obţinerii de vize turistice, şi apoi sunt depistaţi la frontiera de vest, încercând să treacă ilegal graniţa". În primele nouă luni ale anului în curs, 250 de cazuri s-au înregistrat în ceea ce priveşte tentativele de trecere frauduloasă a frontierei, cu 26 mai multe decât în tot anul precedent. Tendinţa forţării graniţei s-a descoperit că este favorabilă grupurilor, din acest total 42 de cazuri fiind atribuite grupurilor. De asemenea, în aceste grupuri îşi găsesc foarte uşor locul traficanţii. Din 109 persoane prinse încercând să treacă fraudulos graniţa în grupuri, 10 dintre ele s-au dovedit a fi traficanţi!

Conform statisticilor, Poliţia a depistat la graniţa cu Moldova şi un trafic crescut cu contrabandă cu ţigări, aici fiind confisate circa 18% din totalul ţigărilor de contrabandă descoperite de vameşii români. Valoarea acestora depăşea 3,8 milioane de RON. În afara problemelor generate de contrabanda cu ţigări, la graniţa cu Moldova au mai fost confiscate cinci arme şi 265 de cartuşe. Faţă de anul 2008 se constată o uşoară scădere a acestui tip de infracţiune, în urmă cu un an fiind confiscate 18 arme şi 600 de cartuşe. Şi numărul de autoturisme furate a scăzut în 2009, până în prezent fiind înregistrate 26 de astfel de cazuri. Vameşii au mai descoperit alte bunuri furate, în valoare de 14 milioane de RON.

×