x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Creştere îngrijorătoare a contrabandei cu produse din tutun în Bucureşti - studiu

Creştere îngrijorătoare a contrabandei cu produse din tutun în Bucureşti - studiu

16 Apr 2012   •   10:16
Creştere îngrijorătoare a contrabandei cu produse din tutun în Bucureşti - studiu

Contrabanda cu produse din tutun a crescut semnificativ la nivelul Capitalei in luna martie a acestui an comparativ cu luna ianuarie, in timp ce in toate celelalte regiuni afectate de acest fenomen cifrele au ramas constante, potrivit datelor referitoarela traficul ilegal de tigarete de pe teritoriul Romaniei.

'Nivelul contrabandei cu produse din tutun este relativ constant, atingand 13,4% din totalul consumului de pe piata romaneasca. In toate regiunile afectate puternic de acest fenomen, cifrele nu s-au schimbat: 31% in regiunea de Vest, 22,2% in Nord-Est si 20,8% in cea de Nord-Vest a tarii. Ceea ce se poate constata este o crestere ingrijoratoare pentru Bucuresti, cu 5,8 puncte procentuale in martie 2012 fata de luna ianuarie 2012, pana la cota de 13,5%. O veste buna pentru regiunea de Sud-Vest este scaderea, fata de luna ianuarie 2012, cu 5,1 puncte procentuale, pana la nivelul de 8%', a aratat Marian Marcu, directorul companiei Novel Research, intr-un comunicat.

Potrivit timbrelor fiscale aplicate pe pachete, principala sursa de provenienta a tigaretelor de contrabanda este Ucraina, cu 27%, urmata de Moldova cu 26,2% si Serbia cu 20,8%.

Tot in comunicatul citat, se arata ca, pentru prima data in ultimii doi ani, in luna martie, ponderea contrabandei cu tigarete cu timbru moldovenesc nu mai este pe locul intai, inregistrandu-se o diminuare semnificativa a traficului cu branduri moldovenesti locale.

Cele 13,4 procente, cat reprezinta nivelul contrabandei, inseamna pierderi la bugetul de stat din taxe neincasate de aproximativ 400 milioane euro.

Potrivit comunicatului Novel Research, industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Romaniei. In 2011, cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,75 miliarde de euro, reprezentand accize si TVA. (Agerpres)

×