x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Creşterea euro duce la un val de scumpiri, de la alimente la chirii

Creşterea euro duce la un val de scumpiri, de la alimente la chirii

30 Ian 2019   •   12:13
Creşterea euro duce la un val de scumpiri, de la alimente la chirii

Recordurile atinse de valoarea monedei europene, coroborate cu creşterea salariilor de la 1 ianuarie vor aduce scumpiri majore chiar de luna viitoare, pe de o parte din cauza importurilor, în special cele agroalimentare, iar pe de alta pentru că plata salariilor aferente lunii ianuarie se face în luna februarie.

„Preţurile, în special cele ale alimentelor, vor creşte cu cel puţin 6 – 8% din luna februarie, pentru că leul s-a devalorizat puternic în ianuarie, cu aproape 10 bani, iar acest lucru se va răsfrânge asupra importurilor. Cum România importă mai mult de jumătate din alimentele aflate la raft, acest lucru va fi foarte vizibil. Pe de altă parte, angajatorii, chiar şi cei din mediul privat, au fost obligaţi să majoreze salariile de la 1 ianuarie, de la 1.900 lei brut, la 2.080 lei brut şi 2.350 lei brut pentru cei cu studii superioare care profesează de cel puţin un an în domeniile în care s-au specializat. De unde credeţi că vor scoate bani, în februarie, pentru plata acestora? Din buzunarul lor? Nu. Din cel al cumpărătorilor. Toate aceste cheltuieli de producţie, pe plan intern, se vor răsfrânge în preţuri. Adică, toate preţurile vor creşte din februarie, pe de o parte din cauza deprecierii leului, iar de cealaltă din cauza creşterii costurilor de producţie”, au declarat surse avizate.

Nici cei care stau cu chirie nu pot sta prea liniştiţi, având în vedere că, la o diferenţă de curs de aproape 10 bani, raportat la o chirie medie de 200 de euro, înseamnă o pierdere lunară de 20 de lei şi una anuală de 240 lei, sume deloc de neglijat având în vedere că aceste costuri suplimentare se adaugă facturilor la telefonie mobilă şi cheltuielilor cu hrana.   În plus, salariile sunt fixe, conform grilelor de salarizare negociate cu angajatorii, iar plata acestora se face în lei, nu în euro, ceea ce înseamnă că fiecare scumpire a produselor din cauza deprecierii leului va fi puternic resimţită.

ANTENA 3 

×
Subiecte în articol: scumpiri