x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă odioasă în Maramureș. O fostă profesoară și-a ucis băiatul de 9 ani, apoi a vrut să se sinucidă

Crimă odioasă în Maramureș. O fostă profesoară și-a ucis băiatul de 9 ani, apoi a vrut să se sinucidă

29 Mai 2020   •   14:16
Crimă odioasă în Maramureș. O fostă profesoară și-a ucis băiatul de 9 ani, apoi a vrut să se sinucidă

Un copil de 9 ani din localitatea Bozânta, județul Maramureș, a murit după ce ar fi fost asfixiat de propria mamă. Femeia a încercat, ulterior, să se sinucidă.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Bogdan Gabor, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că în acest caz se desfășoară cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Polițiștii spun că există suspiciuni că băiatul de doar 9 ani ar fi fost ucis în somn de propria mamă. Odioasa crimă s-ar fi descoperit vineri dimineață.

"Astăzi, la ora 08:32, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la decesul unui copil de 9 ani. Există suspiciuni că acesta ar fi fost omorât de propria mamă. S-a constituit echipa complexă de cercetare condusă de procuror și se efectuează cercetări la fața locului", a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș,

Cel care a sunat la 112 și a cerut ajutor a fost chiar fratele băiatului ucis, în vârstă de doar 5 ani. Acesta a spus poliției că mama vrea să îi omoare frățiorul și imediat, la fața locului, au sosit echipajele medicale, dar și polițiștii.

Din păcate, cu toate eforturile depuse de medici, băiatul nu a mai putut fi salvat. 

 

Pe de altă parte, femeia, fostă profesoară în localitatea Bozânta Mică, a încercat să se sinucidă. Ea a fost salvată și în acest moment este internată la Spitalul de Urgență din Baia Mare.

Anchetatorii așteaptă și concluziile de la medicii legiști.

Polițiștii maramureșeni au declarat, la rândul lor, că s-a constituit o echipă complexă de cercetare condusă de un procuror, care face cercetări la fața locului.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: crima