x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă ORIBILĂ în Ialomița. Totul a pornit de la o ceartă. O femeie de 42 de ani și-a ucis soțul și apoi l-a incendiat

Crimă ORIBILĂ în Ialomița. Totul a pornit de la o ceartă. O femeie de 42 de ani și-a ucis soțul și apoi l-a incendiat

15 Aug 2019   •   07:42
Crimă ORIBILĂ în Ialomița. Totul a pornit de la o ceartă. O femeie de 42 de ani și-a ucis soțul și apoi l-a incendiat

O crimă oribila a fost comisă la Manasia, în Ialomița. O femeie și-a ucis soțul și l-a incendiat. Informația inițială obținută de la surse din anchetă, că victima a fost incendiată într-un butoi, nu a fost confirmată. Conform acelorași surse, informația a fost furnizată de persoana care a sunat să anunțe crima, însă, când au ajuns la locul faptei, anchetatorii au găsit trupul neînsuflețit afară, lângă niște butoaie, potrivit Observator.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și polițiștii criminaliști au deschis o anchetă într-un caz de omor, petrecut în comuna Manasia, potrivit Independentaonline.

Potrivit declarațiilor unor localnici, cei doi soți s-ar fi luat la ceartă. Scandalul a degenerat, iar femeia de 42 de ani și-a ucis soțul, mai spun vecinii. 

Surse judiciare au explicat faptul că femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice. După ce și-ar fi înjunghiat concubinul, un bătrân de aproximativ 73 de ani, aceasta i-ar fi acoperit trupul cu o pătură și i-ar fi dat foc. La fața locului se află procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, dar și polițiștii. Organele judiciare au deschis o amplă anchetă pentru a verifica în amănunt împrejurările în care a fost comisă fapta. Trupul victimei urmează să fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Cel mai probabil, suspecta va fi reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

×