x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă pe vasul Morning Cloud?

Crimă pe vasul Morning Cloud?

de Violeta Fotache    |    31 Mai 2008   •   00:00
Crimă pe vasul Morning Cloud?

Cazul dispariţiei comandantului român Liviu Iliescu de la bordul navei “Morning Cloud” a intrat în vizorul procurorilor români. Aceştia s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de omor asupra comandantului şi, potrivit procedurii, au cerut americanilor asistenţa judiciară internaţională.

 
Nu este o glumă. La aproape o săptămînă după ce comandantul român Liviu Iliescu, de 48 de ani, a dispărut de la bordul navei sub pavilion liberian “Morning Cloud”, în timp ce vasul se afla în apele interna­ţionale ale Oceanului Atlantic, autorităţile judiciare americane au anunţat că au descoperit în cabina ofiţerului “pete de culoare roşie care păreau a fi de sînge”, fiind ridicate probe pentru expertizare. De asemenea, anchetatorii americani au constatat că ultima consemnare făcută de comandant în registrul de bord al navei datează din 23 mai.

 
PARCHETUL. Materialul informativ i-a determinat pe procurorii Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) să se implice în soluţionarea cazului. Ei s-au autosesizat din oficiu “cu privire la comiterea infrac­ţiunii de omor asupra cetăţea­nului român Iliescu Liviu Iulian”, potri­vit comunicatului de presă remis redacţiei noastre. S-a întocmit un dosar penal înregistrat cu nr. 651, ancheta fiind în instrumentarea a doi procurori, unul fiind chiar Ma­rius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din PÎCCJ. Vineri, Ministerul Justiţiei a transmis către Departamentul de Justiţie al SUA cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de Parchet. Astfel că, săptămîna viitoare un procuror român se va deplasa în SUA pentru a proceda la efectuarea actelor de cercetare penală specifice. Reamintim că dispariţia comandantului navei a fost observată sîmbătă 24 mai, ora 11:30, cînd şeful mecanic s-a dus în cabina căpitanului, pentru că avea nevoie de ajutorul său. Imediat, a fost dată alarma şi echipajul a început căutările la bordul navei, fără rezultat. Crezîndu-se că a căzut peste bord, a fost anunţată Paza de Coastă a SUA care căutat, fără succes, pe o suprafaţă de 1.122 de mile nautice pătrate. Cargoul, aparţinînd companiei Zodiac Maritime din Londra, plecase către SUA în urmă cu cîteva săptămîni din portul grecesc Piraeus.

 
SPERANŢĂ. Înainte de a pleca în SUA, unde vor participa la audierea marinarilor, procurorii români vor audia mai întîi membrii familiei comandantului Liviu Iliescu. Reamintim că încă de la dispariţie, familia căpitanului de vas a susţinut că Liviu Iliescu ar fi avut probleme de comunicare cu unii dintre membrii echipajului. Înainte de sosirea vasului în portul New Orleans, fiul comandantului, Cătălin, tot mai spera ca tatăl său să fie găsit în viaţă la bordul navei. “Sper că este sechestrat pe undeva pe vapor sau că s-a ascuns de frică să nu îi facă cineva rău din restul echipajului”, declara Cătălin Iliescu. Iuliana Iliescu a declarat că soţul ei i s-a plâns la telefon că îi este foarte greu să îşi facă treaba pe navă din cauza marinarilor ruşi care beau peste măsură.

×
Subiecte în articol: observator iliescu