x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristi Borcea, Ioan şi Victor Becali, audiaţi la DNA

Cristi Borcea, Ioan şi Victor Becali, audiaţi la DNA

19 Noi 2015   •   19:20
Cristi Borcea, Ioan şi Victor Becali, audiaţi la DNA
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Fostul finanţator al Clubului Dinamo Cristian Borcea şi foştii impresari Ioan şi Victor Becali sunt audiaţi joi seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cei trei au fost aduşi cu duba din penitenciarul Poarta Albă pentru a fi audiaţi la DNA.

Audierea are loc în contextul în care procurorii au efectuat joi percheziţii la Tribunalul Bucureşti, fiind vizată de anchetă judecătoarea Geanina Terceanu, suspectată că ar fi luat mită pentru a da o soluţie de achitare, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Sursele au susţinut că suspiciunile au legătură cu soluţia de achitare dată în dosarul transferurilor din fotbal.

×
Subiecte în articol: cristi borcea ioan becali dna