x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Excepţia ridicată de Cristi Danileţ privind revocarea unui membru CSM, repusă pe rol de CCR

Excepţia ridicată de Cristi Danileţ privind revocarea unui membru CSM, repusă pe rol de CCR

04 Apr 2013   •   11:50
Excepţia ridicată de Cristi Danileţ privind revocarea unui membru CSM, repusă pe rol de CCR

Curtea Constituţională a României a decis repunerea pe rol pentru joi a excepţiei ridicate de judecătorul Cristi Danileţ în procesul în care a cerut anularea deciziei plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost revocat din funcţia de membru al CSM, informează agerpres.ro.

CCR urmează să se întrunească la ora 12:00 în şedinţă publică cu participarea tuturor părţilor implicate în dosar. Curtea a repus pe rol acest dosar deoarece anterior cauza a fost dezbătută în prezenţa a nouă judecători, iar discuţia va fi reluată de opt dintre membrii CCR, lipsind Ion Predescu din motive medicale.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 18 martie, cererea de sesizare a CCR cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 din Legea 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 20, 24, 124 alineat 3 şi art.125 alineat 1, art. 133 şi art. 134 din Constituţia României.

Art. 55 contestat prevede : "(1) Revocarea din funcţia de membru ales al CSM se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului ori de o treime din membri, în situaţia în care persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor în cadrul CSM sau în cazul aplicării oricărei sancţiuni disciplinare".

Articolul stabileşte la alin.(2) că plenul CSM, la sesizarea formulată potrivit alin. (1), poate dispune revocarea din funcţia de membru ales, iar la alin. (4) că membrii aleşi sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului şi că în cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor.

"Procedura de revocare poate fi declanşată de orice adunare generală de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se cere, precum şi de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Centralizarea rezultatelor votului se realizează de adunarea generală care a iniţiat procedura sau de prima adunare generală sesizată de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător ", mai stipulează articolul contestat.

Judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ au atacat în instanţă decizia CSM din 26 februarie prin care au fost revocaţi din funcţia de membri ai Consiliului.

În urma votului plenului CSM, Alina Ghica a fost revocată cu 11 voturi pentru şi 7 împotrivă, în timp ce în cazul lui Cristi Danileţ s-au înregistrat 14 voturi pentru şi 4 împotrivă. 

×