x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Cioaca vrea să fie judecat în libertate

Cristian Cioaca vrea să fie judecat în libertate

08 Apr 2013   •   15:47
Cristian Cioaca vrea să fie judecat în libertate
Sursa foto: Marin Raica/INTACT IMAGES

Fostul poliţist Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu, a cerut luni, la Curtea de Apel Piteşti, să fie pus în libertate sub control judiciar.

Cioacă a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, el susţinând în faţa judecătorilor că nu intenţionează să plece din Piteşti, deoarece acesta este locul în care s-a născut şi în care doreşte să moară.

"Judecătorii sunt în drept să examineze toate legăturile cu localitatea şi dânsul vrea să precizeze acest aspect, că în acest oraş este întreaga sa viaţă", a declarat, după încheierea şedinţei de judecată, avocata Maria Vasii, care îl reprezintă pe Cristian Cioacă.

Avocata a precizat că se aşteaptă la o soluţie favorabilă, deoarece nu a solicitat instanţei decât ca clientul ei să beneficieze de un drept al său, acela de a fi judecat în stare de libertate.

"Are acest drept cu atât mai mult cu cât nu există niciun indiciu serios că a comis această faptă. Deja a fost mult prea mult timpul în care a stat la îndemâna autorităţii pentru a lămuri această acuzaţie", a afirmat Maria Vasii.

În schimb, avocata Crina Radu, care reprezintă interesele mamei şi fratelui Elodiei Ghinescu, părţi civile în dosar, a afirmat că inculpatul şi apărătorii săi au susţinut "lucruri nereale" în faţa instanţei.

"Încearcă să impresioneze instanţe prin aceste lucruri nereale. (...) Un dosar de omor spun eu că nu are cum să fie soluţionat într-un termen de cinci luni de zile. (...) Nu se poate spune că nu s-a făcut nimic în acest dosar şi că Cristian Cioacă ar fi stat în stare de arest pentru amânări", a afirmat Crina Radu.

Completul de trei judecători de la Curtea de Apel Piteşti a rămas în pronunţare asupra recursului formulat de Cristian Cioacă faţă de menţinerea măsurii de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Argeş.

După încheierea şedinţei de judecată, inculpatul a fost escortat la Penitenciarul Colibaşi.

Decizia pe care o va lua Curtea de Apel Piteşti va fi definitivă. Dacă recursul va fi admis, Cristian Cioacă va fi pus în libertate, iar dacă recursul va fi respins, el va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv.

Tribunalul Argeş a decis, pe 2 aprilie, menţinerea stării de arest preventiv a fostului poliţist Cristian Cioacă.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.

×
Subiecte în articol: cristian cioaca judecat in libertate