x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian David: "Recunosc ca am fost in compania unor persoane care consumau droguri, nu e nimic de ascuns"

Cristian David: "Recunosc ca am fost in compania unor persoane care consumau droguri, nu e nimic de ascuns"

18 Noi 2008   •   00:00

Fostul şef al ANA, Pavel Abraham. a declarat, luni seara, la B1TV, ca ministrul Cristian David, ar fi fost implicat în dosarul unui traficant olandez de droguri de mare risc, după ce, într-o percheziţie efectuată la domiciului său, poliţiştii ar fi găsit LSD, amfetamină şi cocaină,



Potrivit lui Abraham, la locuinţa actualului ministru al internelor ar fi fost găsite, în urma percheziţiei care a avut loc în anul 1995, cantităţi importante de droguri de mare risc: LSD (10 pastile), amfetamină (9 comprimate) şi cocaină (0,4 gr).

Fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) susţine că, la acea vreme, actualul ministru al Internelor se numea Cristian Troacă, el schimbându-şi numele în 2001, odată cu prima căsătorie.
"Vin cu aceste lucruri, acum, fiindcă nu am făcut legătura dintre numele Troacă şi  David decât în momentul în care am observat că acesta mă evita cu obstinaţie. Lucrul mi s-a parut total nefiresc, în condiţiile în care eram secretar de stat la Interne. Atunci am început să caut să văd ce are cu mine şi de ce mă ocoleşte. Am făcut aceste dezvăluiri, fiindcă Cristian David ocupa un minister foarte important. Dacă era ministrul Agriculturii poate aş fi tăcut, dar ocupă o poziţie vitală şi este o persoană şantajabilă”, a spus Abraham, în cadrul emisiunii „Naşul”, de la B1 TV.

Abraham a povestit că actualul ministru al Internelor era, în 1995, director al firmei Van Soestbergen Import Export, fiind partener în firmă cu olandezul de la care vine numele SRL-ului. Van Soestbergen era urmărit de brigada Antidrog, deoarece era bănuit că se ocupa cu traficul de droguri. După descinderea făcută de poliţie, în garsoniera unde locuia olandezul, şi după găsirea drogurilor, Cristian David ar fi dat mai multe declaraţii unde ar fi recunoscut, potrivit lui Pavel Abraham, ca ar fi fumat ocazional droguri, alături de prietena lui de atunci, fiindcă aceasta „traversa o depresie”.

Ministrul de interne, Cristian David, a admis in aceasta dimineata la Realitatea FM ca, in anii 90, s-a aflat in compania unor persoane care consumau droguri, dar spune ca n-a consumat.

Intrebat de realizatorul Catalin Striblea daca a fost vreodata in compania unor persoane atunci cand consumau droguri, ministrul David a raspuns: “Da, eu am asistat... si sunt multe situatii in cluburi sau in alte locuri publice in care se consumau. La inceputul anilor 90, in Romania, in Olanda”.

David a spus ca nu e responsabil pentru faptele altora si ca acuzatiile fostului sef al Agentiei Antidrog, Pavel Abraham, potrivit carora ministrul ar fi consumat ocazional droguri, sunt o razbunare pentru ca a fost eliberat din functie.

Rep: Pavel Abraham spune ca exista declaratii la politie in care dvs ati fi recunoscut ca ati consumat ocazional droguri in acel apartament impreuna cu prietena dvs si cu partenerul de afaceri. E adevarat sau nu?
Cristian David:
Nu cunosc de unde a aparut aceasta declaratie formidabila intr-un dosar care nu ma priveste. Respectiva declaratie probabil ca dateaza din momentul respectiv, asta inseamna acum vreo 13 ani, cu privire la imprejurarile in care l-am cunoscut pe cetatean. Nu m-a privit direct si personal pe mine. Eu am facut, ca martor, o descriere a imprejurarilor in care l-am cunoscut pe cetateanul respectiv. Deci intreaga ancheta privea pe respectivul cetatean. Eu il cunosteam de cativa ani, desigur. In momentul anilor 90 n-aveam cum sa cunosc despre viata privata a unui cetatean olandez cu care eram asociat intr-o limita rezonabila, ca sa zic asa.

Rep: Intrebarea e alta. Ati consumat droguri de vreun tip la mijlocul anilor 90?
C.D.
Eu va spun de la inceput ca nu.

Rep: Deci n-ati consumat droguri niciodata?
C.D.
Nu. Nu este in declaratia respectiva, sau ...poate fi rupt din context

Rep: Lasati declaratia deoparte. Intrebarea directa este: ati consumat sau nu droguri?
C.D.
Nu. Raspuns nu, si chiar de la momentul respectiv m-am delimitat total de aceasta situatie.

Rep: Dar ati fost vreodata in compania unor persoane care consumau droguri?
C.S.
Da, in compania acestor persoane recunosc ca am fost, nu e nimic de ascuns.

Rep: Ati fost de fata cand anumite persoane consumau droguri?
C.S.
Da, eu am asistat...si sunt multe situatii in cluburi sau in alte locuri publice in care se consumau....

Rep: Unde, unde se intampla lucrul asta si in ce perioada?
C.D.
La inceputul anilor 90, in Romania, in Olanda...Dar nu vad in ce masura pe mine aceasta problema ma intereseaza. Cu ce as putea eu fi gasit responsabil cu privire la faptele pe care le face altcineva?

Rep: Ati vazut persoane care consumau droguri.
C.D.
In anii 90, da.

Rep: Si dumneavoastra nu aveti nici o legatura, nici ocazional, nici altfel.
C.D.
E foarte simplu, in acest caz, sa faceti toate cercetarile care se impun. Daca ar fi existat o minima responsabilitate care s-ar fi putut retine in sarcina mea, ar fi facut obiectul respectivei cercetari.

Rep: Deci sunteti absolut linistit ca, in continuar,  va calificati la o demnitate in statul roman in ciuda declaratiilor pe care le-ati facut chiar in aceasta dimineata.  
C.D.
Asta este o apreciere care, fiecare o face dupa cum considera necesar. Dar ce vreau sa va spun foarte clar este ca nu exista responsabilitate colectiva pentru o fapta individuala. Altfel spus, pentru o fapta discutabila a unui asociat de-al meu, de acum 15 ani, care nu s-a petrecut in Romania, s-a petrecut in afara, despre ale carei imprejurari am precizat conditiile si contextul in care aveam cunostinta de aceste lucruri, nu vad in ce masura treaba asta este mai mult decat s-a aratat deja. O razbunare...

Rep: De ce credti ca acum a facut Pavel Abraham aceste dezvaluri?
C.D.
Eu am fost consternat sa vad ca totul este expresia unei razbunari ca urmare a faptului ca s-a pus pe seama mea faptul ca a implinit varsta de pensionare si ca nu i s-a prelungit acest mandat. A fost o chestiune bine orchestrata in care razbunarea acestei persoane a fost evidenta.  
www.hotnews.ro, www.cotidianul.ro

×
Subiecte în articol: romania david persoane droguri abraham consumau