x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Rizea, din nou la DNA. Deputatul contestă cauţiunea şi controlul judiciar

Cristian Rizea, din nou la DNA. Deputatul contestă cauţiunea şi controlul judiciar

21 Mar 2016   •   11:21
Cristian Rizea, din nou la DNA. Deputatul contestă cauţiunea şi controlul judiciar

Deputatul Cristian Rizea a ajuns luni dimineață la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce în urmă cu o săptămână a depus o plângere prin care contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 1,5 milioane lei instituite de DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Rizea este acuzat și că a încercat să influențeze doi martori din dosarul în care era cercetat de procurorii anticorupție, potrivit antena3.ro.

Pe 10 martie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Cristian Rizea, după ce Camera Deputaților a respins cererea de arestare preventivă a acestuia.

Mai multe detalii, pe antena3.ro

 

×