x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criza de râs

Criza de râs

de Adriana V. Paduraru    |    30 Iun 2009   •   00:00
Criza de râs

Antena 1 are, începând din 4 iulie, o nouă emisiune de divertisment. "Criza de râs" este show-ul care va trece în revistă cele mai savuroase momente din ultimii 15 ani ai postului din Băneasa.



Telespectatorii vor putea urmări imagini inedite din timpul transmisiunilor tv, cât şi din culise, filmări care nu au mai fost făcute publice până acum. Prima ediţie a emisiunii prezentate de Anca Neacşu şi Mircea N. Stoian va trece în revistă secvenţele de debut ale celor mai iubite vedete ale postului din Băneasa. Telespectatorii o vor putea revedea pe Mihaela Rădulescu în prima ediţie a emisiunii "Duminica în familie", îşi vor reaminti cum a debutat Mircea Radu şi a lui caravană a iubirii sau cum prezenta Dan Capatos matinalul alături de Cristina Cioran şi Cristina Dochianu.

Tot în cadrul primei ediţii a show-ului "Criza de râs", telespectatorii îl vor revedea pe Marius Tucă la "Milionarii de la miezul nopţii" şi la celebrul său "Marius Tucă show", pe Gabriela Vrânceanu Firea şi Alessandra Stoicescu la pupitrul ştirilor anilor '90, iar pe Roxana Ionescu, în postura de Mamă Natură, în cadrul "Ciao, Darwin!".

×
Subiecte în articol: mass-media