x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CSM despre cererea Ramonei Mănescu: ”CSM poate dispune verificări după o sesizare, nu se autosesizează”

CSM despre cererea Ramonei Mănescu: ”CSM poate dispune verificări după o sesizare, nu se autosesizează”

de Mediafax    |    13 Aug 2012   •   06:56
CSM despre cererea Ramonei Mănescu: ”CSM poate dispune verificări după o sesizare, nu se autosesizează”

CSM arata ca pot fi dispuse verificari cu privire la posibile abateri disciplinare ale procurorilor la sesizarea oricarei persoane sau la sesizarea din oficiu a inspectorilor judiciari, neavand posibilitatea legala de a se "autosesiza", raspunzand astfel europarlamentarului Ramona Manescu.

Europarlamentarul PNL Ramona Manescu a declarat sambata ca USL solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa se autosesizeze in cazul incerceptarilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre si Ioan Rus, care ar fi fost facute ilegal, mentionand ca in Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

"USL solicita CSM sa se autosesizeze urgent in raport cu acest demers al Parchetului General, demers in care Parchetul devine un arbitru politic intr-o criza constitutionala", a declarat europarlamentarul PNL.

Consiliul Superior al Magistraturii arata, intr-un comunicat de presa, ca avand in vedere declaratiile publice ale europarlamentarului Ramona Manescu - ce au generat intense dezbateri in mass-media si in randul opiniei publice - vizand aspecte legate de comunicarea in spatiul public a unor informatii din dosarul de urmarire penala a domnului Victor Paul Dobre, si in legatura cu care Inspectia Judiciara a fost sesizata pentru a efectua verificari in vederea apararii independentei sistemului judiciar, precum si solicitarea adresata public Consiliului Superior al Magistraturii de a se "autosesiza" in legatura cu unele aspecte din activitatea procurorilor care instrumenteaza acest dosar, "comunicarea datelor si informatiilor continute in dosarele de cercetare penala, precum si a extraselor sau copiilor documentelor din aceste dosare se realizeaza in conformitate cu prevederile Hotararii CSM nr. 482/1.06.2012 de aprobare a Ghidului privind relatia dintre sistemul judiciar si mass- media.

Totodata, CSM precizeaza ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2012, pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Inspectia Judiciara beneficiaza de autonomie functionala in raport cu Consiliul Superior al Magistraturii.

"Art. 44 alin 4) si alin. 6), art. 45 alin 2) si art.64 indice 10 lit. e) din Legea nr. 317/2005 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza modalitatile de sesizare a Inspectiei Judiciare in legatura cu posibile abateri disciplinare ale procurorilor. Verificarile in domeniu pot fi dispuse la sesizarea oricarei persoane sau la sesizarea din oficiu a inspectorilor judiciari, Consiliul Superior al Magistraturii neavand posibilitatea legala de a se 'autosesiza' cu aspectele invocate de doamna europarlamentar", se mai arata in comunicatul CSM.

×