x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu AIESEC poţi ţine lumea în palmă…

Cu AIESEC poţi ţine lumea în palmă…

11 Mar 2011   •   17:14

Numele meu este Elena Inceu…Din momentul în care am intrat în AIESEC, am ştiut că voi trăi cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea şi nu m-am înşelat. Prima provocare a pornit de la ideea de a pleca într-un internship internaţional, să cunosc culturi cât mai variate şi să cunosc persoane speciale cu stiluri de viaţă diferite. Totul mi s-a întâmplat atât de repede, încât nu am avut timp să realizez că voi pleca într-un loc atât de minunat precum Halkidiki, Grecia.

Am fost întâmpinată cu mult entuziasm în aeroportul din Thessaloniki, de unde am fost condusă către tabăra în care mi-am petrecut experienţa de exchange. Am stat acolo 5 săptămâni. Tabăra cuprindea aproximativ 500 de copii alături de care am lucrat. Aceştia erau repartizaţi pe grupe în funcţie de vârstă, iar fiecare grup era coordonat de un lider. Noi, ca lideri, trebuia să ne asigurăm că toţi copiii sunt în siguranţă pe parcursul activităţilor desfăşurate zilnic. 
Următoarele 2 săptămâni le-am petrecut alături de persoane cu dizabilităţi. De la început am ştiut că aceste activităţi îmi vor schimba întreaga percepţie asupra vieţii şi am avut dreptate. Pot spune cu adevărat: mă bucur că am avut şansa să trăiesc aceste momente... UNICE !

Sunt recunoscătoare pentru acest internship prin care am reuşit să am un impact asupra celorlalţi, să mă redescopăr şi să fac primul meu pas în a schimba lumea! Daca v-aş putea da un sfat, ar fi acela de a încerca să faceţi acele lucruri care credeţi că nu se pot face şi să ieşiţi din zona voastră de confort! Veţi avea cu siguranţă multe surprize!

Când m-am întors din experienţa mea de Exchange, am realizat că cea mai mare dorinţă a mea este aceea de a avea o experienţă completă de AIESEC-er. Tocmai de aceea am aplicat pentru o poziţie de conducere în comitetul local! Ce pot să spun…a fi un lider, a avea o echipă şi a creşte împreună cu membrii tăi, a ajuta şi a fi ajutat, este visul care a devenit realitate pentru mine. Acum, sunt Local Trainers Team Coordinator- parte din departamentul de Talent Management, unde am încercat să organizez programe de training pentru membrii noştri. Echipa LTT lucrează foarte aproape de alumni AIESEC aşa că mă simt foarte norocoasă pentru această oportunitate câştigată în AIESEC BUCURESTI.

×
Subiecte în articol: mass-media