x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cucul a devenit cucuvea. “Aria prăpastiei” cântată de groparul Justiţiei

Cucul a devenit cucuvea. “Aria prăpastiei” cântată de groparul Justiţiei

de Dan Constantin    |    15 Ian 2014   •   18:43
Cucul a devenit cucuvea. “Aria prăpastiei” cântată de groparul Justiţiei
Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

Instalat în faţa microfonului la pupitrul de la Cotroceni, Băsescu Traian a făcut marţi, 14 ianuarie, cea mai lungă declaraţie de presă consemnată în cei peste 9 ani de mandat. A fost un discurs fluviu, care a acoperit mai bine de o oră programele televiziunilor de ştiri. Ce l-a determinat pe Băsescu să se aşeze iar în poziţia cucului de la ora 18:30? Primul obiectiv urmărit a fost să ne bage în sperieţi cu situaţia în care se află România. Ar fi aflat de la Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat, lucruri grave, care au pus ţara pe marginea prăpastiei. Evident, ne explică Băsescu, acolo a fost împinsă de Ponta şi Antonescu, împreună cu cei care au atacat statul de drept în 2012 şi nu-şi bagă minţile în cap nici acum. Adică, 7,5 milioane de români care nu l-au mai vrut pe Băsescu preşedintele României, şi sunt încă acoliţii acestui “tandem” atât de hulit de la Cotroceni, trebuie “avertizaţi”.

Chipurile, Victoria Nuland, nu a “vrut să ne bată pe spate”, ci ne-a dat un mesaj de la cel mai înalt nivel din SUA care “trebuie să-i îngrijoreze pe români şi în egală măsură pe politicieni”. “Traducătorul” de la Cotroceni o ridică pe “doamna obosită” de la Departamentul de Stat la nivelul de “emisar al Guvernului SUA”, dându-i şi rolul de sperietoare, care aduce vestea rea pentru români. “Vreau să înţelegeţi bine, şi aş vrea să
înţeleagă, dacă se poate, şi românii, şi politicienii, în cazul în care mesajul meu este corect transmis. Suntem cu un pas în prăpastie.”

Nuland nu a căzut în capcana băsiştilor
Preluând tipul de mesaj stalinist “Patria în pericol!”, Băsescu ajunge la tema lui favorită, pe care se sprijină toată propaganda dirijată de la Cotroceni: statul de drept, atacurile la independenţa Justiţiei. Preşedintele suspendat de facto vrea să inducă ideea că DOAR EL este apărătorul Justiţiei, că DOAR EL este scut pentru Justiţie. Evident, o abordare absolut falsă.
În primul rând, Victoria Nuland, întâmpinată mitocăneşte de Băsescu la Cotroceni, cu o observaţie şocantă, după tehnica marinărească de dat cu capul în gură “din prima”, nu a căzut în capcana de a tranşa conflictele interne ale politicienilor români, de a arbitra în folosul lui Băsescu “micile noastre probleme”. Nuland s-a menţinut în a prezenta poziţii absolut principiale şi acceptate de toată societatea românească.
Principalele critici pe care le aduc adversarii regimului băsist sunt legate exact de acţiunile dirijate de la Cotroceni pentru a controla funcţionarea Justiţiei prin persoane apropiate de cuplul bielă-manivelă Băsescu-Macovei. Toate abuzurile asupra Justiţiei, imixtiunile grave în hotărârile instanţelor, anunţate şi cerute de la Cotroceni înainte de pronunţare, telefoanele date direct procurorilor DNA sunt de notorietate. Petiţia iniţiată de doi formatori de opinie de la Antena 3, semnată în două zile de peste 100.000 de români, releva tocmai această situaţie a Justiţiei siluite de Băsescu. Or, Victoria Nuland a fost informată despre petiţie şi discursul acestui diplomat cu mare experienţă a ţinut cont de opiniile asumate de semnatari. Degeaba încearcă Băsescu să se disculpe, el rămâne un infractor potenţial atâta timp cât se află sub protecţia unei imunităţi “decretate” de DNA sub Daniel Morar şi întărite prin repetiţie de Codruţa Kovesi. De altfel, pentru a nu lăsa loc la o asemenea “traducere” falsificată a conţinutului vizitei în România a Victoriei Nuland, Departamentul de Stat a pus pe site-ul instituţiei toate discuţiile publice avute la Bucureşti. De nicăieri nu transpare ameninţarea cu izolarea României, cu plasarea ţării pe buza prăpastiei, aşa cum afirmă Băsescu.
Preşedintele lansează de la tribuna oficială şi supoziţii absolut iresponsabile. “Cum putem fi convingători că putem să apărăm ţara şi aliaţii noştri, aici, la frontieră, de terorism, dacă nimeni nu are certitudinea că România va continua să consolideze Justiţia şi că legile ţării vor fi aplicate şi că terorismul pe aranjamente sau terorişti despre care ştim, dar pe aranjamente, nu-i pedepsim. Cum poate avea cineva încredere într-un stat membru NATO şi membru al Uniunii Europene în care Justiţia devine facultativă sau controlată politic? Deci, de aceea, îngrijorarea este maximă şi România se află la un pas de a fi izolată. Un picior l-am pus deasupra prăpastiei.”
Singura întrebare este dacă Băsescu Traian era în integritatea capacităţii de evaluare, atunci când lansa asemenea enormităţi care aduc atingere siguranţei naţionale?
Răspunsul ar urma aflat în interiorul CSAT, dar faptul că Băsescu pune public la îndoială capacitatea României de a bloca acţiuni antiteroriste este cu adevărat un semn de mare îngrijorare aruncat asupra serviciilor de informaţii, exact de “ocrotitorul” de la Cotroceni.

Funia aproape de par
Băsescu, evident, minte cum respiră, dar respiraţia lui agresivă devine pestilenţială şi otrăvitoare pentru România. Discursul lui are ca un fir roşu cuvinte grele, avertismente apocaliptice despre un viitor sumbru FĂRĂ EL. Populismul lui rânced, expirat de atâta molfăială, depăşeşte limita penibilului când se arată ca apărătorul celor furaţi în faţa celor care au furat: “Este obiectivul meu şi mi-l voi duce până în ultima zi a mandatului, dar îi atenţionez (cuvânt miliţienesc – n.n.) pe cei care cred altfel că în momentul de faţă au ajuns la punctul care pot împinge România în prăpastia izolării” – clamează cu disperare cel care nu se lasă dus din post cu nici un chip. Pentru cei care îi numără zilele până la ieşirea din postul imoral ocupat la Cotroceni, Băsescu le-a transmis, rânjind caracteristic, că mai are multe beţe de pus în roatele guvernării şi ale Parlamentului.
Referitor la modificările Constituţiei care – anticipează “cucul” – vor fi blocate de Curtea Constituţională, legea parteneriatului public-privat, modificările la Legea Educaţiei, gândită de agitatorul balerin Funeriu, ascuns acum prin Palatul din Deal, acciza la combustibil, preţul terenului agricol au fost amestecate într-un ghiveci indigest, menit să umple timpul până la depăşirea cu mult a răbdării auditoriului dar şi pentru a bloca întrebările ziariştilor. Nici un cuvânt despre Nana, nici o vorbă despre candidatura “miracol” care să-l blocheze pe Antonescu!
Discursul despre apocalipsa care urmează după mandatul lui, împănat cu atacuri repetate la adresa liderilor politici Ponta şi Antonescu, şi subliniate de “refrenul prăpastiei” arată un preşedinte care nu-şi îndeplineşte rolul de mediator şi a devenit tot mai nociv. Sindromul “apropierii funiei de par” îl marchează pe Băsescu Traian, care a întors de mult spatele românilor şi lasă la vedere urmele şutului în fund tras de milioanele de români la referendum. Cucul de la ora 18.:30 a devenit cucuveaua care-şi cântă singură Prohodul.

×
Subiecte în articol: traian basescu victoria nuland