x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator JAFUL SECOLULUI. Cui i-au fost oferite tablourile furate?

JAFUL SECOLULUI. Cui i-au fost oferite tablourile furate?

de Dan Constantin    |    25 Ian 2013   •   12:08
JAFUL SECOLULUI. Cui i-au fost oferite tablourile furate?

Asistentul lui Cătălin Botezatu este, potrivit surselor din zona anchetei privind tablourile furate de la Amsterdam, intermediarul care căuta clienţi dispuşi să le cumpere. Unul dintre ei este deja nominalizat: Constantin Dinescu.

Personajul este cunoscut în lumea comerţului de artă şi bijuterii din Bucureşti. El are Galeria Diamants de pe Bulevardul Bălcescu în centrul Capitalei. Galeria este plină de tablouri ale maeştrilor români, bine cotate pe piaţă. De asemenea, site-ul de prezentare al Galeriei cuprinde mobila stil, argintărie, îndeosebi austro-ungară, precum şi bijuterii de mare valoare.

Dinescu specifică în site că magazinul cumpăra şi vinde. Proprietarul se afişează în viaţa mondenă a Bucureştiului în compania unor starlete, aflându-se în cercul lui Botezatu. Fotografiile publicate pe site îl arată lângă fete tinere şi masini de lux. Nu există date publice  despre volumul afacerii şi nici informaţii despre cariera profesională a personajului aflat şi el în aceasta anchetă.

×