x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Culmea ironiei – Arion vrea bani de la Hunedoara

Culmea ironiei – Arion vrea bani de la Hunedoara

de Monalise Hihn    |    14 Iun 2012   •   12:12

Hunedoara a ajuns de rasul curcilor: primarul ales al orasului, Viorel Arion, se judeca tocmai cu municipiul ai carui locuitori au decis sa-l faca edil sef. Ieri a avut loc la Judecatoria Deva primul termen al procesului in care Viorel Arion cere despagubiri de 500.000 de lei MUNICIPIULUI Hunedoara, fostului primar, Ovidiu Hada, si unui cotidian local. Motivul – defaimare si calomnie, in Dosarul nr. 427/221/2012.

In loc sa isi retraga plangerea, Viorel Arion a cerut instantei, prin reprezentantul sau legal, acordarea unui nou termen de judecata pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiului. In concluzie, primarul ales al municipiului Hunedoara, Viorel Arion, vrea sa se inteleaga la bani, probabil, si cu MUNICIPIUL Hunedoara, pe langa cotidianul Servus Hunedoara si Ovidiu Hada. Instanta a stabilit un nou termen in acest proces pentru data de 20 septembrie.

Arion nu este la prima abatere de acest fel. Una dintre firmele la care este actionar majoritar a contestat in urma cu doi ani licitatia pentru acordul – cadru privind reparatia tuturor strazilor din municipiul Hunedoara.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca el isi incepe mandatul cu stangul, fiind amendat cu 1.400 de lei pentru continuarea campaniei electorale. 'In cursul zilei de 09.06.2012, Politia Municipiului Hunedoara a fost sesizata prin intermediul Serviciului National Apeluri de Urgenta 112 cu privire la faptul ca, pe raza municipiului Hunedoara, se continua propaganda electorala dupa incheierea oficiala a campaniei electorale, de catre reprezentantii unui partid politic care lanseaza mesaje cu caracter electoral cu ajutorul unui automobil dotat cu instalatie de sonorizare.

In urma sesizarii, politistii hunedoreni au identificat doua persoane, Viorel Arion, de 51 de ani si MIHAI A., de 21 de ani, ambii din Hunedoara, care au fost sanctionati contraventional cu amenzi in valoare de 1.400 lei fiecare pentru incalcarea dispozitiilor articolului 103, lit. q) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare', se arata in comunicatul IPJ Hunedoara. In plus, cateva sute de hunedoreni au iesit in strada si au cerut reluarea alegerilor pe motiv ca Viorel Arion a castigat prin frauda alegerile in municipiul Hunedoara. El a fost votat de 11.040, castigand in zonele sarace ale orasului.

×