x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum motivează instanţa măsura arestării lui Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group

Cum motivează instanţa măsura arestării lui Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group

03 Iun 2013   •   12:15
Cum motivează instanţa măsura arestării lui Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group

Directorul Antena 1, Sorin Alexandrescu, a fost arestat în baza unor presupuneri, anunţă Antena3. În motivarea deciziei se arată că este suficient să existe indicii pentru o presupusă faptă şi nu dovezi clare.

Iată un paragraf din motivarea instanţei: "Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât şi la prelungirea măsurii arestării preventive, este suficient să existe indicii (şi nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăţia inculpatului) că inculpatul a săvârşit infracţiunea."

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis propunerea DNA de arestare, deşi la dosar nu există nicio probă a şantajului.

În 30 mai, în urma unei operaţiuni de forţă declanşată de DNA, directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condus la sediul instituţiei a cărei şefă este Laura Codruţa Kovesi, sub pretextul unor simple audieri.

El a fost ridicat de DNA din faţa casei sub pretextul unor simple audieri, fără să fi fost citat în prealabil în dosar.

×
Subiecte în articol: sorin alexandrescu antena group