x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum să iei bacu’

Cum să iei bacu’

de Luiza Moldovan    |    26 Aug 2014   •   16:10
LA VIE EN MOV
Sfaturi utile pentru luarea bacului, rapid şi eficient. A se citi tot prospectul. A se păstra prospectul pentru consultări ulterioare. A se lăsa la îndemâna copiilor. Prospectul este recomandat minorilor, fără acordul familiei sau al tutorelui. Sau cum e aia.

1. Pune, în pana mea, mâna de citeşte! Sau, mai pe româneşte, lecturează! Cărţile sunt acele animale obscure, rămase din Pleistocen, cărora le place să fie întrebate de sănătate. Ele pot fi găsite la: librărie, bibliotecă (de unde şi numele, dohhh), anticariat (dar nu te băga, e posibil să te apuce strănutatul şi, de aici, să dezvolţi o chestie pentru citit), case de oameni normali, mă rog.

2. Nu te lăsa intimidat de titluri cum ar fi “Viaţa ca o pradă” sau “Constelaţia imbecililor”! Adică lasă-te! Titlul e o chestie pe care, dacă-l evoci fie şi-ntr-o discuţie cu prietenii în club, îi lasă clar cu gura căscată pe ceilalţi participanţi. Îţi dau un exemplu: eşti în club, muzica e atât de tare, că nu te-auzi om cu persoană. Cu paharul de alcool în mână, te întinzi înspre aparatul auditiv al unuia/ altuia şi-I spui că tu ştii cine l-a omorât pe Ipu – unul din “Constelaţia imbecililor”. Te depărtezi secretos. Eşti cool.

3. Învaţă pe dinafară nume de autori, care mai de care mai bizar: de la Eliade la Ţuţea, de la Jose Saramago şi Kenzaburo Oe pââââână hăt, la Alvaro Mutis şi Ezra Pound. Hai, mă, că eşti tare!

4. Da! Aşa cum s-a exprimat un absolvent în sesiunea trecută, “cratima e o cale de a evita iadul”. Nu face abuz de cratimă, dar nici n-o folosi la harneală. Dă şi tu pe la orele de română, măcar o dată pe lună! Sigur o să rămâi cu ceva în capul ăla drăguţ al tău!

5. Nea Ilie nu a avut o relaţie extraconjugală cu Vitoria Lipan, deoarece stau în cărţi diferite!

6. E cool să-l înjuri pe Eminescu! Într-adevăr, ce e să-ţi placă la “Floare albastră”?!? Tu fii, însă, deosebit! Când toţi îl înjură, tu ia-i apărarea! Spune-le că Eminescu e mai tare decât toţi cei de la masa aia unde staţi voi, luaţi la un loc şi ai să vezi cum se potolesc, încărcaţi de respect!

7. Fă-ţi abonament la biblioteci! Habar n-ai ce tipe mişto sunt pe acolo, abia aşteptând să-ţi dea cu cartea-n cap! Sau tipi care abia aşteaptă să-ţi ridice albumul de Van Gogh, rock star cu o obsesie pentru floarea-soarelui, de pe jos! Îndrăzneşte! E doar un permis de împrumut, nu înseamnă că nu mai eşti cool.

8. Uită de Wikipedia! Wikipedia e doar pentru deznădăjduiţii soartei! Ce, tu eşti vreun deznădăjduit?!?

Eu ţi-am zis. Mai departe/ Scrie-n carte. (Upsss!)

×