x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Prognoză meteo pe trei zile

Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Prognoză meteo pe trei zile

29 Dec 2013   •   18:45
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Prognoză meteo pe trei zile

În zonele joase, în special în cele din sudul, centrul şi estul ţării, vremea va fi mohorâta, ceaţa va persista, iar trecător se vor semnala burniţe sau fulguieli uşoare, menţinându-se condiţiile de formare a poleiului.
Temperaturile, deşi în coborâre faţă de valorile din zilele precedente, se menţin peste mediile climatologice. Este vorba de maxime ce pornesc de la minus 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi ajung la 8...10 grade în zona de deal.

Bucureşti
În Bucureşti, atmosfera rămâne închisă şi astăzi. Norii de nivel jos şi ceaţa vor persista şi trecător va burniţa. În aceste condiţii diferenţa de la noapte la zi este mică: minus 2 grade în zori şi plus 2 grade la amiază.

La munte
La munte vremea este în răcire uşoară, dar chiar şi aşa valorile termice se vor situa peste cele caracteristice perioadei. Norii se adună temporar, dar nu sunt prognozate precipitaţii, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
Temperaturile ridicate din ultima perioadă şi lipsa ninsorilor au afectat serios stratul de zăpadă, astfel acesta mai este present doar local şi măsoară până la: 15 cm la Poiana Braşov şi Arieşeni şi 25 de cm la Straja.

Vremea în următoarele două zile
Luni, presiunea atmosferică va continua să crească în partea răsăriteană a Europei. Ca urmare avem parte de o vreme stabilă, dar diferită de la o regiune la alta. În sud şi est vor persista norii joşi şi ceaţa, fenomene ce se vor asocia trecător cu burniţe sau fulguieli. Dincolo de Carpaţi, printre nori se zăreşte şi soarele, iar ceaţa va fi mai puţină, în special pe văi şi în depresiuni. Maximele vor fi cuprinse între minus 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8 grade în dealurile Banatului. Noaptea Anului Nou nu aduce schimbări în evoluţia vremii – nori şi ceaţa, ca şi până acum, în sud şi est, şi temperaturi între minus 4 şi 2 grade, mai mici doar în depresiuni.

În Bucureşti, cerul va fi înnorat, va fi ceaţă şi condiţii de burniţă. Vântul nu pune probleme, iar în termometre vom avea 3 grade la amiază şi minus 1 grad, poate zero... în noaptea dintre ani.

În prima zi a anului 2014, vremea va fi asemănătoare cu cea din ziua precedentă.
În sud şi est stratul de nori va fi consistent şi mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă şi trecător se vor semnala burniţe sau fulguieli. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 1 şi 7 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 9 grade.

Miercuri, în Capitală, plafonul de nori rămâne consistent şi trecător va burniţa. În aceste condiţii, temperatura maximă va fi în jurul valorii de 2 grade – temperatură apropiată de media specifică datei din calendar.

×