x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cursuri de calificare şi stimulente de angajare pentru 2.000 de tineri bucureşteni

Cursuri de calificare şi stimulente de angajare pentru 2.000 de tineri bucureşteni

20 Aug 2018   •   11:19
Cursuri de calificare şi stimulente de angajare pentru 2.000 de tineri bucureşteni

Un număr de 2.000 de tineri urmează să beneficieze de cursuri de calificare, iniţiere sau perfecţionare autorizate, precum şi de stimulente de angajare, potrivit proiectului "Bucureşti, oraşul tinerilor activi pe piaţa muncii", care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

Alocarea resurselor financiare necesare se va face prin rectificarea bugetului Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti cu suma de 8.000 de lei, fără TVA, se arată în raportul de specialitate. 

Proiectul va avea ca grup ţintă tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu domiciliul stabil sau viza de reşedinţă în municipiul Bucureşti cu cel puţin şase luni înainte de depunerea cererii, care au ieşit din sistemul naţional de educaţie în urma absolvirii sau au părăsit sistemul înainte de a-l fi absolvit. 

Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti va fi împuternicit să elaboreze şi să aprobe regulamentul pentru derularea proiectului. 

În raportul de specialitate se arată că pe 3 iunie 2014, Comisia Europeană a adoptat primul program operaţional din cadrul Youth Employment Initiative (Iniţiativa pentru ocuparea profesională a tinerilor), cu misiunea de a reduce şomajul în rândul tinerilor europeni. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene a fost aprobat Programul Garanţii pentru Tineri, care a avut ca obiectiv ca fiecare tânăr cu vârsta de până la 25 de ani să primească o ofertă bună de muncă sau de educaţie în decursul a patru luni, calculate din momentul în care a încheiat/întrerupt şcoala sau a rămas fără loc de muncă. 

Totodată, Strategia Europa 2020 încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective până în anul respectiv: atingerea nivelului de ocupare de 75% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani; reducerea ratelor de părăsire timpurie a şcolii sub 10% şi creşterea procentajului de absolvenţi de studii superioare la cel puţin 40% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani; reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie şi de excluziune socială. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: cursuri de calificare tineri