x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în Marea Neagră, simţit şi în Dobrogea

Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în Marea Neagră, simţit şi în Dobrogea

12 Oct 2011   •   06:00
Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în Marea Neagră, simţit şi în Dobrogea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter a avut loc, noaptea trecuta, in Marea Neagra, seismul fiind resimtit in Dobrogea, informeaza Institutul National pentru Fizica Pamantului.

Cutremurul s-a produs la o adancime de 18 kilometri si s-a simtit in Dobrogea, in special in Mangalia, Eforie, Negru - Voda.

Seismul a fost resimtit si in orasele bulgare Sabla si Kavarna. In ambele orase, oamenii au iesit pe strazi, dar nu au fost raportate pagube, potrivit Sofia Echo, citat de Mediafax.

Primarul din Sabla Krasimir Krustev a declarat pentru bTV ca locuitorii au fost inspaimantati de cutremur din cauza amintirilor din timpul seismului din 2009.

Primarul din Kavarna Tonko Tonev a declarat ca printre persoanele care au iesit pe strazi se numara si cele care locuiesc la etajele superioare ale cladirilor rezidentiale. El a confirmat ca nu au fost victime sau pagube materiale.

Martea trecuta, Romania a fost trezita de cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter. Seismul s-a produs in Vrancea si a fost resimtit si in Capitala, dar si in alte zone din tara precum Focsani, Buzau, Craiova sau Ramnicu Valcea.

×