x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremur puternic în nord-vestul Greciei

Cutremur puternic în nord-vestul Greciei

05 Feb 2019   •   15:24
Cutremur puternic în nord-vestul Greciei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs marţi în nord-vestul Greciei, fără a provoca însă victime sau daune materiale importante, conform agenţiei elene de presă AMNA, citată de Xinhua.
Epicentrul seismului a fost localizat în largul localităţii Preveza, la circa 300 de kilometri distanţă de Atena, potrivit Institutului de Geodinamică din cadrul Observatorului Naţional din Atena.
Zona în care s-a produs cutremurul prezintă un risc ridicat, iar specialiştii greci monitorizează activitatea seismică, a declarat pentru postul local de radio Skai, preşedintele organizaţiei elene pentru planificare şi protecţie în caz de cutremur, Efthymios Lekkas.
În urma celui mai devastator cutremur produs în această ţară în ultimele decenii - un seism cu magnitudinea de 6 produs la Atena în 1999 - au fost înregistrate peste 100 de decese.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: grecia cutremur in grecia