x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremure produse SIMULTAN, în această dimineaţă, în Transilvania şi în zona Vrancea

Cutremure produse SIMULTAN, în această dimineaţă, în Transilvania şi în zona Vrancea

04 Sep 2013   •   09:12
Cutremure produse SIMULTAN, în această dimineaţă, în Transilvania şi în zona Vrancea

Două cutremure cu magnitudini de 3,8 şi respectiv 3,5 grade pe scara Richter s-au produs în această dimineaţă în Transilvania şi în zona Vrancea, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Primul seism, produs la ora 03.18.40 (00.18.40 UTC) la o adâncime de 150 de kilometri, a avut loc în Transilvania. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Târgu Secuiesc (20 km), Covasna (27 km), Târgu Ocna (32 km), Dărmăneşti (38 km ) şi Oneşti (41 km).

Cel de-al doilea cutremur, produs la ora locală 03.18.48 (00.18.48 UTC) în zona Vrancea, cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter a avut loc la o adâncime de 88 kilometri.

Localităţile cele mai apropiate de epicentru Covasna (31 km), Târgu Secuiesc (44 km), Focşani (53 km), Râmnicu Sărat (55 km), Sfântu Gheorghe (59 km).

De la începutul acestei luni s-au mai produs alte două cutremure cu magnitudini de peste 3 grade pe scara Rischter, ambele în zona Vrancea.

×