x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu: "Mă voi dedica dreptății sociale, chiar dacă nu voi fi actor politic"

Dan Voiculescu: "Mă voi dedica dreptății sociale, chiar dacă nu voi fi actor politic"

10 Iul 2015   •   18:34
Dan Voiculescu: "Mă voi dedica dreptății sociale, chiar dacă nu voi fi actor politic"
Sursa foto: Bogdan Iurascu/INTACT IMAGES
Profesorul Dan Vociulescu se arată revoltat de discrepanţele sociale din România şi scrie pe blogul personal că:

"România este o țară bogată, cu mulți oameni săraci. Dezechilibrele rămân evidente. Și sunt nedrepte.

Statisticile oficiale arată că peste jumătate din populaţia țării are salarii mai mici decât media pe economie.

Cu toate acestea, din datele Institutului Național de Statistică rezultă că românii cu bani puțini plătesc taxe și impozite care reprezintă 3,7% din veniturile bănești, iar cei cu mai multi bani numai 2,5%.

In ultimii 10 ani, am vorbit cu diferite ocazii despre echilibru si solidaritate și am propus proiecte legislative care vizau instituirea unei susțineri financiare pentru cei cu venituri foarte mici.

Mă voi dedica dreptății sociale, chiar dacă nu voi fi actor politic."
 

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu blog dan voiculescu