x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dăncilă: Tehnologia curată reprezintă viitorul, Guvernul a încurajat achiziţionarea de autoturisme noi, mai puţin poluante

Dăncilă: Tehnologia curată reprezintă viitorul, Guvernul a încurajat achiziţionarea de autoturisme noi, mai puţin poluante

18 Mar 2019   •   10:58
Dăncilă: Tehnologia curată reprezintă viitorul, Guvernul a încurajat achiziţionarea de autoturisme noi, mai puţin poluante

Guvernul a încurajat achiziţionarea de autoturisme noi, mai puţin poluante, prin programele de înnoire a parcului auto derulate de Ministerul Mediului, a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, în deschiderea Forumului Industriei Auto Europene 2019 de la Craiova.

"Tehnologia curată reprezintă viitorul. În acord cu obiectivele europene de protejare a mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar şi cu tendinţele europene şi mondiale din industria auto, Guvernul României a încurajat achiziţionarea de autoturisme noi, mai puţin poluante, prin programele de înnoire a parcului auto derulate de Ministerul Mediului", a afirmat Viorica Dăncilă la evenimentul desfăşurat în cadrul Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Premierul a menţionat că în ultimii ani a fost promovat un program prin care cetăţenii sunt sprijiniţi să cumpere autoturisme noi, cu garanţii acordate de stat.

"Avem deja pregătit un proiect de act normativ prin care vom flexibiliza şi adapta acest program la tendinţa europeană şi mondială de mutare a accentului pe fabricarea autoturismelor hibrid şi electrice. Pe lângă efectele bune pentru industria auto şi cea a componentelor auto, cu o pondere însemnată în economia naţională, avem în vedere şi beneficiile pentru mediu. Este însă nevoie de un efort comun şi de noi soluţii pentru ca autovehiculele nepoluante, hibride şi electrice, să fie mai accesibile cetăţenilor. Aşadar, doamnelor şi domnilor, aveţi în Guvernul României un partener de încredere, care este deschis spre a face şi mai mult printr-un dialog deschis şi corect faţă de mediul de afaceri, atât în plan naţional, cât şi european. Am încredere că prin discuţii ca cele de astăzi între reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului naţional şi european, reprezentanţi ai Guvernului şi cetăţenilor, ai industriei auto şi de componente auto putem obţine rezultatele pe care ni le dorim", a mai declarat Dăncilă.

Prim-ministrul a subliniat în acest context că Guvernul este partener constant al mediului de afaceri.

"Vine în sprijinul dezvoltării proiectelor cu efect de angrenare economică. În acest sens, am asigurat finanţarea necesară schemei de ajutor de stat cu impact major în economie, am simplificat-o şi flexibilizat-o, astfel încât mai multe companii să beneficieze de acest sprijin. Dintre cele 14 acorduri de finanţare semnate la sfârşitul anului trecut în baza acestei politici, 5 sunt pentru proiecte ale unor companii din industria auto, inclusiv de componente. Dezvoltarea acestor proiecte în valoare totală de un miliard de lei va avea importante efecte economice, dar şi sociale prin crearea a circa 1.300 de noi locuri de muncă", a arătat Dăncilă.

În bugetul de stat pentru acest an, potrivit ei, politica de stimulare a investiţiilor prin acordarea de ajutoare de stat va continua să ocupe un loc important.

"Am prevăzut credite de angajament de 1,6 miliarde lei, ceea ce presupune finanţarea unor proiecte de investiţii de cel puţin 4 miliarde de lei", a spus ea.

În acelaşi timp, în industria auto, ca de altfel în toate ramurile economice competitive, a adăugat şefa Executivului, calificarea profesională continuă şi adaptarea permanentă la nou sunt vitale.

"Este evident faptul că digitalizarea şi informatizarea reprezintă viitorul în industria auto. Ca prim-ministru, mă preocupă ca această tendinţă firească şi benefică pentru economie să nu se transforme într-o vulnerabilitate socială. În acest context, este nevoie mai mult ca oricând să investim în oameni, în creşterea competitivităţii lor şi în asigurarea unor condiţii cât mai bune de muncă, în acord cu principiile Pilonului European al Drepturilor Sociale. Guvernul României a dezvoltat pârghii prin care să stimuleze atât angajatorii să investească în perfecţionarea lucrătorilor, cât şi angajaţii să fie preocupaţi să aibă o calificare profesională din ce în ce mai bună. Mă refer aici la Programul 'Investeşte în tine', dar şi la alte politici finanţate din fonduri naţionale şi europene, prin care încurajăm angajările şi creşterea competitivităţii lucrătorilor", a mai declarat premierul.

La evenimentul de la Craiova mai participă, printre alţii, comisarul european responsabil pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, vicepremierul Niculae Bădălău, ministru al Economiei, viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul Apărării, Gabriel Leş, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila