x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dar de sărbătoare pentru copiii cu dizabilităţi - şansa la NORMALITATE

Dar de sărbătoare pentru copiii cu dizabilităţi - şansa la NORMALITATE

de Carmen Anghel    |    04 Dec 2013   •   15:36
Dar de sărbătoare pentru copiii cu dizabilităţi - şansa la NORMALITATE

Un proiect de lege privind drepturile copiilor cu dizabilităţi va fi prezentat marţi, 10 decembrie, în Parlamentul României. Proiectul este un angajament al Coaliţiei O Singură Voce pentru Dizabilitate şi se referă la îmbunătăţirea situaţiei copiilor cu dizabilităţi din România.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), Coaliţia O Singură Voce pentru Dizabilitate şi Fanfara PR organizează, astfel, sub egida Preşedinţiei Camerei Deputaţilor, evenimentul ”Dar de sărbătoare pentru copiii cu dizabilităţi - Şansa la NORMALITATE”.

“Evenimentul, organizat în contextul Zilei Internaţionale a Dizabilităţii şi a sarbătorilor de iarnă, reprezintă punctul terminus al angajamentului Coalitiei OSVD, în cadrul căruia vom prezenta Preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, precum şi celorlalţi deputaţi prezenţi, propunerea de act normativ privind drepturile copiilor cu dizabilităţi, elaborată la nivelul societăţii civile”, ne spune Maria Mădălina Turza, preşedintele CEDC.

Acest act normativ privind drepturile copiilor cu dizabilităţi, armonizat cu instrumentele internaţionale în vigoare şi adaptat realităţilor sociale din România “reprezintă voinţa unei ample coaliţii a societăţii civile cu mandat pe dizabilitate, alcătuită din peste 50 de organizaţii din 24 de judeţe ale ţării, precum şi voinţa a peste 30.000 de cetăţeni ai României, care doresc o schimbare de substanţă în viaţa copiilor cu dizabilităţi.”

Acest proiect de lege reprezintă un răspuns la neajunsurile cadrului legal actual în materie de dizabilitate, urmând ca acesta să facă obiectul dezbaterilor cu instituţiile cu atribuţii în domeniu.

“Practic, acest proiect al societăţii civile propune o regândire a sistemului de protecţie a copilului cu dizabilităţi orientată pe dezvoltarea serviciilor specializate în vederea creşterii gradului de autonomie al copiilor cu dizabilităţi şi mai puţin pe ideea de asistare socială. Scopul acestui act normativ este de a diminua numărul de asistaţi social prin investiţia în servicii de intervenţie.”, ne mai spune doamna Mara Mădălina Turza.

NR: Jurnalul Naţional va prezenta pe larg acest proiect de lege şi îl va susţine. Pentru a ne recăpăta cu toţii demnitatea.

×