x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Darius Vâlcov, audiat la DNA. Fostul ministru este acuzat de trafic de influenţă

Darius Vâlcov, audiat la DNA. Fostul ministru este acuzat de trafic de influenţă

23 Mar 2015   •   09:37
Darius Vâlcov, audiat la DNA. Fostul ministru este acuzat de trafic de influenţă

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov s-a prezentat în această dimineața la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. La intrare în DNA, Darius Vâlcov nu a făcut nicio declarație.

Potrivit procurorilor anticorupție, în anul 2009, Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, l-a contactat pe Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Ca urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Pe 19 martie, Laura Codruța Kovesi a cerut sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Darius Vâlcov.

×
Subiecte în articol: darius valcov