x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator David Saranga, noul ambasador al Israelului în România, despre un proiect uriaș româno-israelian

David Saranga, noul ambasador al Israelului în România, despre un proiect uriaș româno-israelian

29 Ian 2019   •   22:09
David Saranga, noul ambasador al Israelului în România, despre un proiect uriaș româno-israelian

David Saranga, ambasadorul Israelului la București, a dezvăluit, marți seară, la Antena 3, cooperarea dintre autoritățile române și cele israeliene pentru un proiect uriaș.

Potrivit lui David Saranga, la nivel guvernamental s-a stabilit cooperarea pe un proiect important pentru România. 

„Sper ca în patru ani de zile să putem să folosim această experiență pe care o are Israel, dar și România, a specialiștilor din România și a celor din Israel. O să vă dau un exemplu, luna viitoare o să începem un proiect în domeniul high-tech, iar specialiști israelieni vor veni aici și împreună cu specialiștii români o să găsească o soluție pentru industria românească în diferite domenii.

Și este important pentru că nu vorbesc despre cineva care vinde și altcineva care cumpără, vorbesc despre cooperarea la nivel guvernamental.

Sper ca în patru ani de zile să vedem creșterea la acest nivel de schimburi economice”, a declarat David Saranga la Sinteza Zilei.

×
Subiecte în articol: david saranga