x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De astăzi se aplică noile sancțiuni pentru șoferii care folosesc dispozitive electronice

De astăzi se aplică noile sancțiuni pentru șoferii care folosesc dispozitive electronice

12 Oct 2019   •   12:45
De astăzi se aplică noile sancțiuni pentru șoferii care folosesc dispozitive electronice

De astăzi intră în vigoare reglementările privind sancţionarea șoferilor care scriu mesaje, transmit live, filmează, vorbesc la telefon sau folosesc orice alt dispozitiv mobil în timpul condusului. Noile reguli se aplică atât conducătorilor de autovehicule - autoturisme, autobuze, tiruri, motociclete, tractoare -, cât și celor care conduc alte categorii de vehicule, precum tramvailele ori bicicletele.

Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, acum este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare.

Nerespectarea acestor norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (870 lei - 1.160 lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte penalizare.

Nerespectarea normelor de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (870 lei - 1.160 lei).

Ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (580 lei - 725 lei), şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Poliţiştii rutieri menţionează că intră sub incidenţa acestor sancţiuni:

- depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv;
- circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
- nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulaţia diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
- depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise;
- nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată;
- neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizatei;
- nerespectarea regulilor privind depăşirea;
- depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise;
- circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire;
- depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;
- depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: amenzi soferi