x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DE SFĂNTUL DUMITRU - Trei zile de festival la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti"

DE SFĂNTUL DUMITRU - Trei zile de festival la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti"

de Anca Alexe    |    25 Oct 2008   •   00:00

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" este în acest week-end gazda Târgului de Sfântul Dumitru.



În prim-plan se află "Cartoful Mamă", o expoziţie realizată în colaborare cu Ambasada statului Peru în România, cu prilejul Anului Internaţional al Cartofului. Rând pe rând, publicul va avea parte de vernisaje, spectacole de folclor, gastronomie tradiţională şi produse bio.

Şirul expoziţiilor de fotografii cuprinde diverse teme cu caracter cultural, printre care: "În căutarea incaşilor", semnată de Dragoş Nedelcu şi de Stelian Pavalache, şi "Rădăcinile durerii", semnată de Romeo Tiberiade din Craiova. Totodată, vernisajul este însoţit de muzică interpretată de taraful "Grigoraş Dinicu" al Centrului Naţional de Cultură al Romilor, împreună cu solista vocală Mihaela Mihalache.

Un alt punct de atracţie îl constituie delicioasele turte dulci din zona Ardealului, mierea, instrumentele tradiţionale de suflat, costumele naţionale şi accesoriile din piele. Hai la târg!

×
Subiecte în articol: observator