x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Debitul Dunării, în scădere până la 4.900 mc/s pe durata următoarelor zile

Debitul Dunării, în scădere până la 4.900 mc/s pe durata următoarelor zile

21 Apr 2019   •   15:30
Debitul Dunării, în scădere până la 4.900 mc/s pe durata următoarelor zile

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 4.900 metri cubi pe secundă (mc/s), pe durata următoarelor zile, situându-se sub media multianuală a lunii aprilie, de 7.900 mc/s, se arată în prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 27 aprilie.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând în prima parte a intervalului pe sectorul Giurgiu şi Tulcea unde vor fi în creştere.

În ceea ce priveşte prognoza pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din sudul ţării, pe cele din bazinul Bârlad şi afluenţii Prutului, unde vor fi staţionare.

"Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, în special din nordul, vestul şi centrul ţării, datorită efectului combinat al precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării", avertizează hidrologii.

Potrivit prognozei lunare emise de INHGA, în aprilie 2019, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Arieş, Ialomiţa, pe Siret şi pe afluenţii săi de dreapta (exceptând Putna şi Rm.Sărat), în bazinele superioare ale Mureşului şi Jiului, în bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi pe cursul Prutului. 

Pe celelalte râuri regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din normalele lunare, mai mici (30-50%) în bazinele hidrografice ale Vedei, Bârladului şi Jijiei.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, prognoza debitelor medii şi extreme lunare pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) arată un nivel situat între 4.700 şi 8.000 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de media multianuală a lunii aprilie de 7.900 mc/s.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: debitul dunarii