x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie definitivă: Sorin Oprescu rămâne în arest!

Decizie definitivă: Sorin Oprescu rămâne în arest!

06 Oct 2015   •   11:29
Decizie definitivă: Sorin Oprescu rămâne în arest!
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai uşoară - arestul la domiciliu sau controlul judiciar - în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au respins lui Sorin Oprescu o contestaţie, după ce acesta primise o decizie nefavorabilă pe 25 septembrie din partea Tribunalului Bucureşti.

Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului edilului-şef al Capitalei.

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar", preciza DNA.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Sursa: Agerpres







×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu arest decizie