x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Delegatie la Casa Alba

Delegatie la Casa Alba

29 Mar 2004   •   00:00

Premierul Adrian Nastase, ministrii Mircea Geoana si Ioan Mircea Pascu si consilierul prezidential Corina Cretu participa astazi, la Washington, la ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocolului privind aderarea Romaniei la NATO.



Premierul Adrian Nastase participa astazi, la Washington, la ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocolului de la Praga privind aderarea la NATO a sapte noi state printre care si Romania. Premierul este insotit de ministrul de Externe Mircea Geoana, ministrul Apararii Ioan Mircea Pascu si de consilierul prezidential Corina Cretu, care reprezinta Presedintia Romaniei. Corina Cretu ne-a declarat ca a fost invitata sa participe la aceasta actiune de catre premierul Nastase pentru ca si Presedintia a avut un aport substantial la aderarea Romaniei la NATO. Ea va participa la toate actiunile care se vor desfasura la Washington. Delegatia romana va participa alaturi de reprezentantii celorlalte sase state la depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, in prezenta secretarului de stat, Colin Powell. Potrivit Corinei Cretu, la Casa Alba, premierii si ministrii de Externe ai noilor tari membre NATO vor avea o intrevedere cu presedintele SUA, George W. Bush, si cu membrii cabinetului american. Va urma apoi o ceremonie care va avea loc in fata Casei Albe si va fi transmisa in direct de televiziunile americane. Premierii noilor state membre ale NATO se vor alinia pe peluza resedintei presedintelui american in ordinea «vechimii», in functia de sef al Guvernului, astfel ca Nastase va nimeri exact la stanga lui Bush. Ceremonia de ridicare a drapelelor noilor state membre in fata sediului NATO va avea loc la 2 aprilie. (Monica Iordache)

×
Subiecte în articol: observator