x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Înalta Curte a decis ca deputatul Gheorghe Coman să fie cercetat în libertate

Înalta Curte a decis ca deputatul Gheorghe Coman să fie cercetat în libertate

27 Dec 2013   •   20:54
Înalta Curte a decis ca deputatul Gheorghe Coman să fie cercetat în libertate

Înalta Curte a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, dispunând ca acesta să fie cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. 

Instanţa a dispus în cazul lui Gheorghe Coman măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă, poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă, azi, deputatului Gheorghe Coman că este cercetat pentru "folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid, în prezent suspendat din această funcţie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite",  se precizează într-un comunicat de presă al DNA.



 

×