x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputatul Viorel Arion, supranumit şi „265 de contracte cu statul”, încalcă legea şi prosteşte pensionarii

Deputatul Viorel Arion, supranumit şi „265 de contracte cu statul”, încalcă legea şi prosteşte pensionarii

de Monalise Hihn    |    06 Noi 2011   •   10:25
Deputatul Viorel Arion, supranumit şi „265 de contracte cu statul”, încalcă legea şi prosteşte pensionarii

Intr-o tara normala, deputatii si senatorii sunt alesi ca sa faca legi si automat orice om de rand crede ca parlamentarii sunt primii care ar trebui sa le si respecte. In tara lui Basescu, se pare ca legea trebuie respectata doar de catre alegatori, alesii, mai ales cei portocalii, nu se mai impiedica in asemenea 'amanunte'.

Un asemenea caz este cel al deputatului PDL Viorel Arion, supranumit si '265 de contracte cu statul'. Acesta este actionar majoritar (detine 54 la suta) la firma SC COMSER SRL Hunedoara. In 2006, firma a inceput sa ridice o cladire, in centrul municipiului, doar ca, asa cum ii sta bine unei firme cu actionari politicieni, a depasit suprafata prevazuta in proiect. Prin urmare, o parte din cladire este pozitionata pe domeniul public. Pentru ca nu s-a pus in legalitate, receptia cladirii nu s-a putut face, astfel ca aceasta nu are nici autorizatie de functionare.

Pe cale de consecinta, firma nu plateste taxe si impozite locale pentru respectiva cladire, situata in buricul targului, pe bulevardul Corvin.

O bagatela pentru deputatul PDL Viorel Arion. Intrebat in emisiunea 'La… concret' de la Antena 1 Deva, daca are autorizatie pentru respectiva cladire, Arion a raspuns cu nonsalanta ca nu desfasoara activitati comerciale in imobil. 'Sa ma amendeze', a spus el. Simplu, nu?! Totusi, cladirea nu e goala. Acolo isi fac veacul mai multi pensionari, pe care Viorel Arion i-a reunit intr-o liga a pensionarilor. Nu conteaza ca o cladire nereceptionata poate prezenta pericol pentru vietile pensionarilor. Nu conteaza nici ca Viorel Arion a fost unul dintre parlamentarii care au votat pentru reducerea cu 15 la suta a pensiilor si cu 25 la suta a salariilor bugetarilor, pentru ca 'asa i-a cerut partidul'. Acum se revanseaza, chipurile, oferindu-le pensionarilor posibilitatea sa joace sah si table intr-o cladire nereceptionata si fara autorizatie de functionare. In aceeasi situatie mai sunt in oras doar unele dintre 'palatele tiganesti' din zona Hasdat. Pe de alta parte, in ultima sedinta a Consiliului Local Hunedoara, consilierul local Bianca Farcas a declarat ca mai multi hunedoreni i-au sesizat faptul ca sunt sunati si invitati sa se prezinte la respectiva cladire, de unde sa isi ridice bilete gratuite pentru transportul in comun din oras.

In acelasi timp, mai multi pensionari, printre care si Ioan Racolta, declara ca toate costurile legate de infiintarea ligii au fost suportate de catre deputatul PDL Viorel Arion: 'Domnul deputat a platit in jur de 10 milioane de lei vechi pentru acte. De asemenea, initial, sediul ligii, la care este presedinte Aureliu Radoane, tatal sefului Politiei Locale Deva, a fost pe strada Panait Cerna nr. 12, acolo unde locuiesc parintii fostei consiliere parlamentare a lui Viorel Arion. Acum a mutat sediul la Teliucu Inferior, pe Aleea Teilor nr. 7. Domnul deputat tocmai a platit o excursie la Pestera Ursilor pentru mai multi pensionari.

Si de 1 octombrie le-a achitat unor pensionari cateva portii de mancare'. Campania electorala tocmai a inceput, avand in vedere ca Arion si mai multi reprezentanti ai PDL au declarat ca parlamentarul este candidatul partidului pentru functia de primar al municipiului Hunedoara la alegerile locale din 2012. Si ca sa fie sigur ca va fi si mediatizat asa cum se cuvine, a deschis de curand, cu o licenta obtinuta pe numele sotiei sale, un post local de televiziune. De cand functioneaza, singurele atacuri au fost indreptate impotriva actualului primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada. Sigur ca in programele televiziunii nu se pomeneste nimic despre cele 265 de contracte pe care deputatul le are cu statul, dar nici despre faptul ca parlamentarul incalca legea atunci cand permite ca o cladire, pentru care nu plateste taxe si impozite locale, este folosita in mod evident in scop electoral.

Ba mai mult, unele surse din PDL au declarat ca unii dintre cei care lucreaza la televiziunea si ziarul deputatului sunt angajate la societati comerciale de stat. Parlamentarul PDL a mai fost in mijlocul unor scandaluri legate de felul in care a reusit sa intre in posesia bazei de date de la Casa Judeteana de Pensii si Asigurari Sociale Hunedoara, dar si a datelor confidentiale ale locuitorilor municipiului Hunedoara. In continuare, el le scrie persoanelor decedate si le ureaza 'La multi ani!'. De asemenea, surse din PDL spun ca Viorel Arion le declara celor din PDL ca ia decizii dupa ce se consulta cu Traian Basescu.

Sursele respective au afirmat ca vor pune la dispozitia JURNALULUI NATIONAL o serie de inregistrari care probeaza acest lucru, dar si felul in care sunt obtinuti bani pentru PDL.

×