Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Drumurile ţării au nevoie de marcaje noi. Atât autostrăzile, cât şi DN-urile. Pentru asta, Compania de Drumuri a pus la bătaie 45 de milioane de euro, bani de la buget. Astfel, potrivit informaţiilor de pe site-ul CNADNR, valoarea estimată fără TVA este de 194,388,243.78 ron, aproximativ 45 de milioane de euro, fără TVA. Obiectul contractului: “Lucrări de marcaje rutiere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din administrare”. Durata de executare a acestuia este de doi ani de la atribuire.
În tot acest timp, potrivit site-ului rolicitaţii.ro, CNADNR atribuia, numai în luna trecută a acestui an, un contract de marcaje rutiere pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea DRDP Bucureşti şi DRDP Iaşi. Contractul a fost atribuit pentru suma de 2.700.000 de ron. O parte din autostrăzile finalizate anul trecut au deja marcajele rutiere, întrucât acestea au fost prevăzute în caietul de sarcini. Este vorba despre autostrada Bucureşti – Ploieşti, Lugoj – Timişoara sau bucata de autostradă spre mare. Cu toate acestea, se pare că nevoie de a înfrumuseţa drumurile patriei este stringentă. De 45 de milioane de euro, fără TVA, s-ar putea face multe. S-ar putea reabilita cam 45 de kilometri de drum naţional, s-ar putea construi în jur de 7 kilometri de autostradă la şes sau o variantă ocolitoare.
Contract verificat de Consiliul Concurenţei
De altfel, marcajele rutiere sunt o problemă mai veche pentru Compania de Drumuri din România. În primăvara anului 2011, Consiliul Concurenţei (CC) a anunţa că declanşa o investigaţie privind posibila participare cu oferte trucate a unor companii în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de CNADNR, pentru atribuirea unui contract pentru lucrări de marcaje rutiere pe drumurile naţionale. Consiliul Concurenţei confirma astfel o anchetă făcută de Jurnalul Naţional privind contractele atribuite de CNADNR pentru respectivele marcaje rutiere. Concret, Compania de Drumuri a pompat milioane de euro în societatea Plastidrum SRL. Practic, în 2006, societatea a primit de la Companie 82 milioane de euro în contul a şase contracte pentru lucrări de marcaje. Bineînţeles că la scurt timp o bună parte dintre lucrări au fost subcontractate. Deşi licitaţia a fost câştigată cu un tarif de 3,5 euro pentru metrul pătrat de marcaj cu vopsea albă, spălarea cu apă costa 10,18 euro pe metru pătrat, fără TVA, adică de trei ori mai mult decât aplicarea propriu-zisă. Doi ani mai târziu, în 2008, Plastidrum a sponsorizat o deplasare de o săptămână la Amsterdam pentru 25 de directori din CNADNR, firma fiind răsplătită cu un monopol pe lucrările de marcaje rutiere. Investigaţia anunţată de Consiliul Concurenţei a venit la cinci ani de la atribuirea contractelor generoase de ordinul zecilor de milioane de euro. Problema societăţii Plastidrum nu este numai licitaţia dubioasă pe care a câştigat-o în contul CNADNR. Practic, din cauza acestei societăţi, România a fost pe punctul de a pierde fonduri externe de ordinul sutelor de milioane de euro. Astfel, în urma unui acord de împrumut dintre CNADNR şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) semnat în 2002, compania ar fi trebuit să privatizeze imediat trei dintre societăţile la care era acţionară, printre care şi Plastidrum. Condiţia impusă de BERD pentru finanţarea proiectului privind restructurarea sectorului de drumuri a fost simplă şi clară: “CNADNR să renunţe la părţile sociale deţinute în toate companiile mixte”.
Nici în 2010 nu a fost îndeplinită această cerinţă, fapt care a făcut ca proiectele care ar trebui finanţate de BERD să devină încet, dar sigur neeligibile. Cele trei societăţi la care CNADNR ar fi trebuit să renunţe demult sunt: Plastidrum SRL, SC Sorocam SRL şi SC Consit SA. În ciuda avertizărilor BERD, CNADNR nu a făcut decât să rateze trei privatizări pe bani frumoşi, dar şi să pună în pericol viitoarele finanţări de proiecte. Tot ce a rămas din cerinţa acordului, la acea vreme, au fost tomuri de hârtie schimbate între CNADNR şi cele trei societăţi în care se tot cereau rapoarte de la an la an în vederea privatizării.
