x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aventurile oamenilor de fotbal în detenţie. Între conversaţii cu Mourinho şI “bomboane agricole”

Aventurile oamenilor de fotbal în detenţie. Între conversaţii cu Mourinho şI “bomboane agricole”

de Mihai Igirosanu    |    17 Mar 2014   •   20:44
Aventurile oamenilor de fotbal în detenţie. Între conversaţii cu Mourinho şI “bomboane agricole”
Sursa foto: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto
Fără atitudinea fermă a lui Gică Popescu şI respectul inspirat de fostul mare internaţional, cei patru oameni de fotbal încarceraţi la Rahova ar fi fost separaţi în celule diferite
Adunate din spuse ale apropiaţilor, unele povestiri despre noua viaţă pe care sunt nevoiţi să o trăiască condamnaţii din Dosarul Transferurilor în penitenciarele unde au fost încarceraţi sunt interesante, inedite şi merită să fie publicate. Gică Popescu, Mihai Stoica, George Copos la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu la Penitenciarului Jilava, Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea, care sunt alături de Gigi Becali la Poarta Albă şi Gigi Neţoiu, închis la Penitenciarul din Craiova încearcă să facă paşi importanţi către adaptarea la regimul de detenţie. Majoritatea dintre ei au formulat şI depus la începutul acestei săptămâni contestaţii către Curtea de Apel, Gigi Becali a cerut deja de mai multe ori graţierea preşedintelui Băsescu, dar nu aceste demersuri vor face obiectul acestui articol. Ci doar câteva povestiri care îi au pe oamenii de fotbal în rol principal.

Povestiri savuroase şi convorbirea cu “The special one”
Deşi a ajuns de curând la Penitenciarul Poarta Albă, alături de fratele său Victor şI de fostul preşedinte executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, Ioan Becali pare să se fi adaptat cel mai bine. Este deja este foarte respectat şI iubit, chiar adulat, de către restul deţinuţilor, iar povestirile sale savuroase fac deliciul zilnic chiar şI pentru gardienii unităţii. Într-una dintre aceste ocazii, omul cunoscut drept “Giovani” în fotbalul românesc a purtat chiar o convorbire cu bunul său prieten, Jose Mourinho. Sub privirile admirative şI uluite ale celor strânşi în jurul său, fostul impresar a sunat de pe telefonul unuia dintre deţinuţi pe numărul privat al antrenorului de la Chelsea, iar “The Special One” a răspuns deşi se pare că se afla în mijlocul unui antrenament. A urmat o scurtă convorbire, în care Mourinho s-a comportat ca un prieten vechi şI extrem de apropiat cu Ioan Becali. Aflat de mai mult timp la Poarta Albă, patronul Stelei, Gigi Becali este şI el, logic, în centrul atenţiei. Cei apropiaţi povestesc că, de curând, aflând că într-una dintre celelalte celule se află un preot, Gigi a cerut permisiunea de a se muta cu acesta. Lucru care în cele din urmă i-a fost acceptat. Celălalt om de fotbal încarcerat lângă ţărmurile Mării Negre, Cristian Borcea pare să suporte mult mai greu regimul de detenţie, iar cei apropiaţi dezvăluie că mănâncă foarte multe seminţe de floarea soarelui şI este îngrijorat din cauza problemelor cu inima.

Datorită lui Gică Popescu
Mai aproape, la Penitenciarul Rahova, fostul căpitan al echipei naţionale, Gică Popescu are o atitudine extrem de demnă, iar numele său impune şi cel mai mult respect printre ceilalţi deţinuţi şi în rândul personalului unităţii. De fapt, graţie atitudinii ferme ale “Baciului” şi a respectului despre care aminteam, Popescu, Mihai Stoica şI George Copos au primit dreptul de a împărţii aceiaşi cameră. Iniţial, conducerea penitenciarului luase decizia de a-i repartiza pe cei trei oameni de fotbal în camere diferite. Despre Copos, cel care suportă foarte greu detenţia, se pare că după încheierea celor 21 de zile de carantină va fi transferat la Penitenciarul Jilava. Încarcerat deja la Jilava, Jean Pădureanu este coleg de detenţie cu generalul Victor Athanasie Stănculescu (83 de ani), iar din cauza problemelor medicale a slăbit deja foarte mult. Despre fostul patron al Universităţii Craiova şI acţionar dinamovist Gigi Neţoiu informaţiile sunt mai puţine. De reţinut doar faptul că regimul de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova e foarte diferit, iar fostul om de fotbal este nevoit să împartă camera de arest cu alţi 27 de deţinuţi.

×