x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DEZASTRU la Orşova, din cauza ploilor torenţiale. Un bărbat a murit, după ce maşina sa a fost prinsă într-o alunecare de teren

DEZASTRU la Orşova, din cauza ploilor torenţiale. Un bărbat a murit, după ce maşina sa a fost prinsă într-o alunecare de teren

15 Sep 2014   •   12:09
DEZASTRU la Orşova, din cauza ploilor torenţiale. Un bărbat a murit, după ce maşina sa a fost prinsă într-o alunecare de teren

Un bărbat a murit, după ce maşina în care se afla a fost acoperită, în această dimineaţă, de aluviuni şi pământ antrenate de pe versanţi în sectorul rutier Grasca, pe malul Dunării. Din cauza ploilor abundente circulaţia pe mai multe şosele a fost îngreunată de aluviunile aduse.

Centrul Infotrafic al IGPR a informat că luni dimineaţă, în jurul orei 11,00, în judeţul Mehedinţi, traficul rutier este întrerupt pe DN6, la kilometrul 368, la ieşirea din Orşova către Caransebeş, din cauza unei alunecări de teren. Tot pe DN6, pe tronsonul Orşova - Drobeta-Turnu Severin, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, dirijat de poliţişti, la kilometrii 347 (în zona Gura Văii) şi 357+400 de metri (la intrarea în tunelul Bahna), din cauza apei acumulate şi a noroiului scurs de pe versanţi. Lucrătorii de la drumuri acţionează în vederea degajării părţii carosabile. De asemenea, a fost oprită circulaţia pe DN57, la ieşirea din Orşova către Moldova Veche.

În judeţul Caraş-Severin, traficul rutier este întrerupt pe DN57 Berzeasca - Moldova Veche, între localitatea Liborajdea şi intersecţia cu DJ571A - Sicheviţa (kilometrii 86-87), din cauza unei viituri.

Este afectat traficul local, cel de tranzit fiind deja întrerupt în judeţul Mehedinţi, pe tronsonul Berzeasca - Orşova, în zona Şviniţa, la kilometrul 61+200 de metri, din cauza unui podeţ rupt în data de 3 septembrie, precizează Infotrafic.

Tot în judeţul Caraş-Severin, traficul rutier este îngreunat pe DN57B, la kilometrul 58, în zona Bozovici, din cauza apei acumulate pe carosabil, aceasta măsurând 10-15 centimetri. În cazul în care adâncimea apei va creşte, traficul rutier va fi oprit.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea cu cod galben referitoare la instabilitate atmosferică, aceasta fiind în vigoare până la ora 18,00 pentru judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad, poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să urmeze indicaţiile privind devierea circulaţiei, în cazul în care traficul rutier se întrerupe pe anumite tronsoane de drum ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase.


×