x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din 15 mai, deplasarea între localități este permisă în anumite condiții

Din 15 mai, deplasarea între localități este permisă în anumite condiții

09 Mai 2020   •   21:50
Din 15 mai, deplasarea între localități este permisă în anumite condiții

Din 15 mai, deplasarea persoanelor în afara localităților este permisă pentru asistență medicală, activități recreative, participarea la evenimente familiale sau operațiuni de întreținere a vehiculelor, conform măsurilor de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2 aplicabile după 15 mai, ale MAI.

Din 15 mai, deplasarea persoanelor în afara localităților este permisă în următoarele situații: asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane; participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială; pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Deplasarea persoanelor în afara localităților este permisă și în următoarele situații: în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; în scop umanitar sau de voluntariat; realizarea de activități agricole; pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli; îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi; participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament; din alte motive justificate, precum: − îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; − îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; − asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; − deces al unui membru de familie.

Va fi menținută interzicerea deplasării persoanelor în afara localităților.

Ministerul Afacerilor Interne a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai 2020.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: deplasare 15 mai