x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din cauza depresiei, un tânăr din Bucureşti, şi-a legat iubita şi a ţinut-o sechestrată 12 ore, după care s-a sinucis

Din cauza depresiei, un tânăr din Bucureşti, şi-a legat iubita şi a ţinut-o sechestrată 12 ore, după care s-a sinucis

de Mara Raducanu    |    06 Noi 2012   •   20:12
Nici rugăminţile  tatălui  său  nu au reuşit să-l convingă pe Andrei să renunţe la ideea de a-şi lua viaţa
O ceartă în cuplu avea să se transforme într-o adevărată tragedie. Un tânăr din Bucureşti şi-a legat de mâini şi de picioare iubită, după care  a ameninţat-o că se sinucide şi a început să consume alcool. Autorităţile au încercat timp de 12 ore să îl determine să renunţe la demersul său, însă fară rezultat. Acesta a fost găsit fără suflare în apartamentul său.

De la ceartă la sinucidere

Potrivit anchetatorilor,  ieri în jurul orei 11.00, Andrei Ghimbirea, în vârstă de 25 de ani, s-a certat cu iubita lui, Mădălina Manolache. Tânărul a devenit violent şi a legat-o pe fată de mâini şi de picioare, cu bride din plastic şi bandă adezivă. După care s-a apucat să bea în faţa ei, amenintând-o că   intenţionează să se sinucidă. Abia în jurul orei 19.00, când iubitul ei era deja într-o stare avansată de beţie, fata a reuşit să-şi slăbească legăturile şi i-a trimis un SMS surorii sale, cerându-i ajutorul. Panicată de mesajul primit, sora victimei a sunat imediat la 112, iar în numai câteva minute, un echipaj de Ordine Publică al Secţiei 2 a ajuns la uşa apartamentului situat la etajul opt al blocului de pe strada Nicolae Racotă, în care fusese semnalat incidentul. Conform sursei citate, imediat după ce agenţii au bătut, din spatele uşii s-au auzit strigătele de ajutor ale unei femei. Câteva clipe mai târziu, uşa a fost deschisă de o fată, care avea mâinile prinse cu bandă adezivă şi care se deplasa foarte greu din cauza faptului că avea picioarele prinse cu bride din plastic. În acelaşi timp, pe pervaz stătea un bărbat care a strigat către poliţişti că, dacă nu ies imediat din casa lui, se aruncă în gol.

Negocieri eşuate
Negocierile cu tânărul  s-au purtat cu mare greutate,  în condiţiile în care Andrei  a strigat că nu stă de vorbă decât cu tatăl său. Părintele, care se afla la Ploieşti, a fost contactat de anchetatori şi a ajuns la faţa locului după aproximativ o oră. Însă, toate discuţiile acestuia cu fiul său au rămas însă fără rezultat.  Băiatul nu a ieşit din starea lui depresivă şi nu a cedat nici măcar rugăminţilor tatălui său. În jurul orei 22.30, pentru că nu se mai putea comunica cu acesta, având acordul scris al tatălui, mascaţii SPIR s-au urcat pe bloc şi au coborât pe frânghie până în balconul apartamentului în care locuia Andrei Ghimbirea. Aceasta a fost însă găsit mort, întins pe pat cu două bride strânse în jurul gâtului, decesul fiind constatat de medicul de pe ambulanţă. Cadavrul a fost transportat la INML pentru necropsie, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact condiţiile care au dus la moartea tânărului.

×
Subiecte în articol: sinucidere