x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din Dragoste - S-a indragostit de fostul ei client

Din Dragoste - S-a indragostit de fostul ei client

09 Mai 2005   •   00:00

O poveste de iubire iesita din comun. El este nevazator, ea a fost prostituata. Georgiana si Florin au reusit sa treaca peste problemele de care s-au lovit in viata.

  • de CRISTIAN PETRU
  • TELEVIZIUNE
  • RELATIE. In povestea de dragoste dintre Florin si Georgiana nu conteaza nimic. Doar iubirea lor este importanta
    El este nevazator, ea a fost prostituata. El a fost clientul ei si au ramas impreuna. Georgiana si Florin au reusit sa treaca peste problemele de care s-au lovit in viata lor. Viata cruda, care nu i-a ferit si nu i-a iertat cu nimic.

    Florin si Georgiana au avut copilarii triste. Amandoi au fost abandonati de mici. Georgiana, care are acum 18 ani, a fost infiata cand avea doar un anisor de o familie cumsecade din Amara. Fata are numai cuvinte de lauda la adresa parintilor adoptivi si spune ca intotdeauna i-au fost aproape si au avut grija de ea, "dar, daca eu nu am avut minte, s-a intamplat tot ce era mai rau". Revenind la Georgiana, necazurile ei au inceput de pe la varsta de 16 ani. Spune ca a primit o educatie buna in familie, dar, daca "eu sunt de alta rasa, nu s-a prins de mine".

    FUGA. Georgiana a fugit de doua ori de acasa. Prima data a plecat pe cand avea 16 ani, in 2002. Era la tara la bunica ei si un baiat, de care-i placea, a "vrajit-o" propunandu-i sa mearga cu el la Slobozia, chipurile cu scopul de a-i cunoaste pe parintii lui. Fata s-a dus cu el, fara sa anunte pe nimeni, fiind hotarata sa se marite cu el. A descoperit in curand ca el, de fapt, era "peste" sau "recoltator de fetite", cum spune ea. Acesta a vandut-o unui alt peste, mai batran, un anume Gabi. Acesta o recomanda pe Georgiana ca fiind nepoata lui, insa de fapt o tinea sechestrata si o obliga sa intretina relatii sexuale cu el, cu acordul sotiei lui. Pe la Gabi venea frecvent un amic, pe nume Cristi, care a stat de vorba cu Georgiana si s-a imprietenit oarecum cu ea. Fata a asteptat sa vada ce fel de om e si daca poate avea incredere in el si apoi i-a spus ca nu e nepoata lui Gabi si ca acesta o tine sechestrata. Gabi a inceput sa observe ca e ceva intre Georgiana si amicul lui si de suparare a vandut-o pentru doua milioane unui peste din Chitila. Sile, noul "stapan" al fetei, a dat-o unui baiat, o ruda de-a sa, care i-a spus dupa un timp ca, daca nu vrea sa se marite cu el, n-o va obliga si n-o va tine fortat. Asa ca a lasat-o sa plece.

    ALTE PROBLEME. Georgiana s-a intors acasa la parintii ei, dupa sapte luni in care acestia nu mai stiau nimic de ea. Cand a vazut-o, mama ei a inceput sa planga de bucurie, dar fata a refuzat sa spuna ce i s-a intamplat. Parintii si-au dat insa seama si au dus-o la medic si la politie sa depuna plangere. Din fericire, fata nu capatase nici o boala. Iar la politie nu s-a rezolvat nimic. Parintii incepusera sa o tina mai din scurt si poate tocmai de asta cand a scapat putin "mi-am facut de cap, fiind necoapta la minte". Toate bune si frumoase pana in iulie 2003, cand, in timp ce se intorcea spre casa, o masina albastra a oprit in dreptul ei si un individ a coborat si a bagat-o cu forta in masina. Acolo mai erau doi barbati, iar unul dintre ei era chiar Gabi, fostul ei peste. Au dus-o la Bucuresti si au vandut-o cu 150 de dolari. "Stapanii" fetei au obligat-o sa intretina relatii sexuale cu diversi clienti, care ii erau adusi acasa. Georgiana locuia impreuna cu alte 20 de fete intr-un bordel ilegal. Lunile treceau, iar in viata fetei nu parea ca va mai rasari soarele. A reusit totusi sa se apropie de un client milos, a inceput sa-i povesteasca ce i se intamplase, ca e fortata sa se prostitueze. Clientul a reusit sa-i convinga pe pesti sa i-o dea pe fata pentru o seara intr-un club pe post de dama de companie si, dupa mai multe peripetii, a reusit s-o scape ducand-o direct la politie. A depus plangere si traficantii au fost arestati.

    INTALNIREA. Fata s-a hotarat sa mai ramana in Bucuresti si sa nu se intoarca acasa. Ii era rusine de parintii ei. A locuit o perioada cu fostul client care-i devenise iubit si apoi s-a hotarat sa isi ia viata in propriile maini. Si, pentru ca avea nevoie de bani, s-a intors la "cea mai veche meserie din lume". A dat anunturi in ziar de genul: "tanara manierata caut domn generos etc.", si-a luat un telefon mobil si asa a inceput sa fie contactata de potentiali clienti. Asa l-a cunoscut si pe Florin, in varsta de 30 de ani. Baiatul se nascuse si el intr-o familie dezbinata. Mama lui l-a lasat la orfelinat la varsta de 1 an. Dar asta nu e totul: baiatul se nascuse partial orb, iar boala i s-a agravat, in prezent fiind nevazator gradul I (distinge foarte greu obiectele din jur, nu suporta soarele puternic, are nevoie de insotitor). Florin a sunat-o, s-au intalnit, ea si-a oferit serviciile. S-au placut insa si dupa ceva vreme s-au intalnit din nou. Si-au spus povestile triste de viata si au ramas impreuna in caminul de nevazatori in care locuia el. I-a prins insa directorul si i-a dat afara. S-au hotarat sa se mute la parintii Georgianei, in Amara, judetul Ialomita. Georgiana nu ii mai vazuse de un an, dar si-a luat inima-n dinti si, cu iubitul de mana, s-a prezentat la usa parintilor ei. Acestia i-au primit acasa, iar lucrurile reincepeau sa intre pe un fagas normal. Au aparut insa mici probleme in cuplu: el este cam gelos pe cunostintele ei din Amara. "Cand a vazut ca ma cam baga prietenii in seama a inceput sa-mi spuna ca eu nu-l mai iubesc, ca maine poimaine il parasesc pentru un alt baiat. Insa eu il iubesc din tot sufletul si nu vreau sa-l fac sa sufere, asa cum a suferit cu celelalte fete, si imi va fi foarte greu sa gasesc alt baiat atat de sufletist cum este el", spune Georgiana. Din acest motiv, fata s-a hotarat sa scrie la "Din Dragoste". Vrea sa ii spuna cat de mult il iubeste. Si vrea ca asta sa se intample cat mai aproape de ziua lui, care a fost ieri. Intreaga poveste a celor doi, in seara aceasta, la ora 20:30, la "Din Dragoste", la Antena 1.

    Alte povesti, diseara


  • de CRISTIAN PETRU
  • DECLARATIE. Cati i-a facut o surpriza lui Senri
    In seara aceasta, la "Din Dragoste" veti putea urmari si povestea lui Cati, o fata din Braila care s-a gandit sa faca si ea un ban si a ales sa plece la munca in Japonia. Cum este tanara si frumoasa, Cati s-a dus ca dama de companie. A fi dama de companie in Japonia inseamna seriozitate si in nici un caz oferirea de placeri trupesti! Programul unei astfel de femei era de opt ore pe zi. Fetele erau duse si aduse cu masina de promoterul care le insotea si avea grija lor. Senri era promoterul ei si cu timpul intre ei s-a nascut o frumoasa poveste de dragoste. Cati l-a placut pe Senri din prima zi, dar nu credea ca el se va indragosti de ea vreodata! Dar seriozitatea si frumusetea ei l-au fermecat. I-a propus sa se mute la el si i-a promis ca intr-o zi vor cumpara o casa in Romania si vor fi o familie. Acum, doar Cati sta in Romania, dar Senri are grija de ea si de fetita ei. Le trimite bani in fiecare luna. Saptamana trecuta, Senri a venit in Romania pentru trei zile - un bun prilej pentru Cati sa-i declare dragostea. Cum? Intr-un mod original... Senri a fost invitat de Mircea Radu la o demonstratie de arte martiale intr-o sala de sport din Bucuresti. Cea de-a doua poveste din aceasta seara este a unei femei divortate, Teo. L-a iubit pe Sandu din tot sufeltul ei aproape trei ani si inca il mai iubeste. Femeia a luptat din toate puterile sa-l scape de inchisoare pe Sandu, dar acesta, dupa ce si-a rezolvat problemele si a trecut peste toate necazurile, a parasit-o si s-a intors la fosta lui prietena. A fost batuta, jignita, umilita de Sandu... dar inca il mai iubeste si il vrea inapoi.

    Audienta
    Martea trecuta, emisiunea "Din Dragoste", considerata de telespectatori cea mai buna productie de divertisment, si-a reconfirmat pozitia de lider, invingand atat Pro TV, cu filmul "Legenda dragonului rosu", cat si TVR, care a transmis o editie speciala a emisiunii "Surprize, surprize". Show-ul prezentat de Mircea Radu a avut 1.253.000 de telespectatori, Pro TV - 915.000, in timp ce la TVR 1 s-au uitat in jur de 734.000 de romani.
    ×
    Subiecte în articol: dragoste din dragoste georg mass-media