x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din Dragoste - Vasile, amantul celor trei surori

Din Dragoste - Vasile, amantul celor trei surori

07 Mar 2005   •   00:00

TELEVIZIUNE
S-a casatorit cu Cati, dar a iubit-o mult pe Cami si spune el si pe doua dintre surorile lu’ Cami. Vasile si-a dat seama insa ca o vrea doar pe Cami. Chiar daca aceasta i-a facut un copil, el fiind steril, chiar daca, spune el, o platea sa se culce cu el si mai mult chiar, i-a facut si vraji. Dar dragostea e lucru mare.
CRISTIAN PETRU

INTALNIRE. Vasile ii spune lui Mircea Radu incurcata sa poveste de loterie
O poveste care pare ireala, cu personaje desprinse parca din filme. El sustine ceva, iar restul lumii neaga. Nici unul nu spune acelasi lucru despre celalalt, doua personaje nu cred acelasi lucru. Varianta lui de poveste, o spunem noi. Celelalte variante, in seara aceasta, la ora 20:15, la "Din Dragoste", la Antena 1. Vasile din Mioveni, judetul Arges a fost prieten cu Ecaterina, careia toata lumea ii spune Cati, din ’77 pana in ’82, cand s-au luat la Primarie. Cununia religioasa au facut-o 10 ani mai tarziu, in 1992. Dar cu doi ani inainte sa rosteasca juramintele in Biserica, Vasile a cunoscut-o pe Cami. Lucrau impreuna in aceeasi sectie. Barbatul a pus ochii pe noua colega si dupa doua zile "a si rezolvat-o". Dar nu din cine stie ce mare pasiune din partea ei, spune el. Ci pe bani. El isi permitea sa plateasca pentru ce i se oferea. Vasile spune ca nu s-a oprit aici. Si-a pus in gand sa mareasca numarul amantelor si si-a aruncat ochii in curtea amantei Cami. Femeia avea cinci surori, dar lui Vasile i-au placut doar doua. Spune ca le-a platit si pe acestea pentru "prestari servicii la pat". Si chiar daca, ei traiau la propriu intr-o lume mica, surorile nu stiau ca aveau un ibovnic comun. "Pe surorile lui Cami le sunam, le propuneam, ma duceam la ele acasa, dadeam copiii afara si eu ramaneam cu ele. Pentru un sex normal le plateam la inceput 20-30.000 lei, dar mai tarziu a ajuns si la 100.000", povesteste barbatul incantat. Ca de, daca esti cocos, e bine sa te intalnesti cu cat mai multe puicute, iar el se lauda deja cu 103 ibovnice, cu varste cuprinse intre 13 ani jumatate si 60 de ani. Dar chiar daca s-a iubit cu toate surorile, fruntasa a ramas tot Cami, cu care Vasile a trait noua ani. Isi consumau clipele fierbinti pe unde apucau. Iar cand nevasta lui era plecata la tara, Cami ii incalzea patul.

REINCALZIRE. Cum traiul bun nu tine niciodata prea mult, cei de la uzina la care lucra Vasile l-au dat afara. Ramas fara loc de munca, barbatul s-a mutat cu nevasta la tara. Dar in 2002 s-a despartit de ea. Din motive financiare. La inceputul anului 2003, Vasile s-a intalnit intamplator pe strada cu Cami. Nu se mai vazusera de ceva vreme, dar pasiunea nu se stinge atat de usor. Si-au reluat relatia, el mergea acum pe la ea pe acasa. Intr-o seara insa Vasile a plecat de la Cami si cand s-a intors a gasit cearceafurile deranjate si miros de parfum barbatesc pe perna. N-a zis insa nimic si si-a continuat vizitele nocturne. La sfarsitul lunii ianuarie insa el s-a mutat la ea de tot. Vroia sa isi intemeieze o familie. "Cami mi se parea femeia potrivita. Era o cunostinta veche si nu conta ca se culcase cu mine pe bani, ca nu fusese maritata niciodat". La inceput relatia lor a mers bine. Dar dupa vreo doua saptamani, Vasile a inceput sa vada niste lucruri necurate. "Cami isi tot tragea ocheade cu barbatul surorii ei. Au ajuns chiar sa se mangaie si sa se pupe pe la colturi. I-am reprosat ei asta si ea mi-a raspuns: «Nici pe 3 milioane nu ma "beep" cu el. Si nici macar nu i-am vazut-o!». O femeie normala m-ar fi injurat daca ii spuneam ca gandesc asta despre ea si cumnatul ei", spune Vasile.

TATA STERIL. Pe la sfarsitul lunii februarie, Vasile primeste o veste bomba: Cami era insarcinata intr-o luna! Motiv de fericire pentru cei mai multi dintre noi. Si Vasile ar fi gandit asa daca nu ar fi stiut sigur ca era steril! Si acest lucru ii fusese confirmat si de sotie si de vecina si de alte femei care l-au incercat. S-a gandit Vasile ce s-a gandit si a ajuns pana la urma la concluzia ca e bine sa creasca un copil, chiar daca nu e al lui pentru a duce mai departe numele lui. "Am zis sa tac si sa ma bucur de copilul altuia", marturiseste barbatul. Relatia lui cu Cami s-a complicat insa atunci cand femeia l-a masurat cu o ata cu care se leaga mortii si de atunci el nu a mai fost om: s-a rasturnat o data cu masina si de alte doua ori i-a luat foc autoturismul. Asta n-ar fi fost nimic, dar Vasile a devenit impotent. Din luna august 2003 n-a mai putut sa-i faca nimic lui Cami. "Dormeam in pat ca fratii. Pot ceva-ceva, dar numai doua minute. DOUA MINUTE DOM’LE!". In octombrie, Cami a nascut un baiat. Dar cand baietelul avea trei saptamani, Vasile a fost izgonit din curtea lui Cami. De gelos ce era, barbatul i-a adunat pe toti membrii familiei si le-a spus ce rusine se intampla intre concubina si cumnat. N-a fost crezut insa de nimeni, desi, spune el, tot satul barfeste. Asa ca Vasile a fost alungat. A plecat la Pitesti dar i-a fost rusine sa mearga la nevasta. A stat vreo doua luni in scari de bloc si pana la urma i-a trecut jena. Nevasta l-a primit din mila. Dar Vasile nu a renuntat usor la relatia cu Cami. A mai fost pe la ea de vreo doua ori, o data i-a dus si flori. Spune chiar ca femeia l-a acceptat doua minute deasupra, doar dupa ce i-a dat bani: o data 200.000 lei, a doua oara 300.000 lei. Ultima vizita a facut-o de Paste anul trecut. Apoi n-a mai dat pe acolo de frica sa nu puna Cami tiganii pe el.

Vasile a scris la "Din Dragoste" pentru ca o iubeste pe Cami si vrea sa se impace cu ea. A riscat mult scriind. L-a prins nevasta care l-a dat afara din casa. I-a luat o saptamana sa o imbuneze. Intr-un final femeia l-a acceptat. Si cu ea de mana, barbatul a venit la "Din Dragoste". Ce spun amanta Cami si nevasta Cati despre toata povestea, in seara aceasta la "Din Dragoste".

"SERVICII"

"Pentru un sex normal le plateam la inceput 20-30.000 lei, dar mai tarziu a ajuns si la 100.000" - Vasile

Recunostinta Inei

Ina a fost dorita de familia ei, a fost ingrijita si mama si bunica ei au ajutat-o sa treaca peste greutati. Ina s-a nascut in 1986 si in primele ei sase saptamani a plans continuu. Au sperat cu totii ca fetita se va linisti dupa botez. Nu a fost insa asa, iar a doua zi dupa crestinare, bunicul micutei s-a dus la doctorul care a asistat la nastere ca sa ii ceara un sfat. Atunci medicul si-a adus aminte ca fetita are o problema cardiaca, dar uitase sa spuna familiei.

Ina a ajuns la Spitalul Fundeni unde s-a descoperit ca sufera de "defect septal interventricular cu hipertensiune pulmonara". Trebuia operata, dar era prea mica. Interventia chirurgicala nu putea fi facuta copiilor sub trei ani. In 1989, cand fetita a implinit trei ani si trebuia operata, medicii au reprogramat-o peste inca trei ani. Bunicul Inei nu s-a lasat insa. Avea cateva sute de oi, asa ca a umplut un bidon cu branza, a mai pus o valiza cu conserve si o jumatate de porc si s-a dus la doctor. In aceste conditii medicul a acceptat sa o opereze pe Ina. Cand a aflat ca micuta va fi operata, strabunica ei si-a facut un altar cu papusi si iconite si s-a rugat pentru ca operatia micutei sa reuseasca. Atunci cand medicul a iesit din sala de operatie, toti credeau ca micuta nu mai e. Dar rugaciunile lor au fost ascultate, iar operatia a reusit. Problemele cu inima nu s-au rezolvat in totalitate. Locuieste cu mama, cu fratele ei vitreg si cu bunica ei, care au avut mereu grija de ea. Pentru ca se apropie ziua mamei ei de nastere, dar si pentru ca astazi e Ziua Femeii, Ina a vrut sa le faca o surpriza celei care i-a dat viata, dar si bunicii ei (foto). Asa ca a apelat la profesionistii de la emisiunea "Din Dragoste".
×