x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorii de şcoli, aleşi de primari

Directorii de şcoli, aleşi de primari

de Eugenia Mihalcea    |    31 Mar 2009   •   00:00

Şcolile trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru profesorii pe care îi au, iar consiliile locale pentru directorii de şcoli pe care îi aleg, consideră ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.



Ministrul a declarat la Târgu-Mureş că descentralizarea în învăţământ trebuie să meargă până la recrutarea dascălilor şi numirea directorilor de şcoli. Andronescu este de părere că inspectoratele trebuie degrevate de activităţile administrative, pentru a rămâne numai cu monitorizarea şi evaluările. Astfel, conform proiectului de descentralizare, directorii ar urma să fie numiţi de un Consiliu de Administraţie format din profesori, părinţi şi consilieri locali.

Ministrul Educaţiei a fost întrebat dacă a respectat principiul descentralizării şi în anul 2002, atunci când a acceptat ca Liceul Bolyai din Târgu-Mureş să devină unitate de învăţământ cu predare exclusiv în limba maghiară.

"Liceul Bolyai a devenit unitate cu predare exclusiv în limba maghiară în urma unui acord făcut la nivel local. Eu, într-adevăr, am venit atunci şi am încercat să-i lămuresc pe elevii de liceu să nu se separe. După ce am aflat de demersul local, m-am urcat în maşină şi am încercat să găsesc o soluţie, iar singura pe care am găsit-o a fost să determin ca aceia care au intrat în liceu să termine în acelaşi liceu", a precizat Andronescu.

×
Subiecte în articol: observator