x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Discriminare la o școală din Iași: elevii romi ies în pauză la o altă oră față de ceilalți copii

Discriminare la o școală din Iași: elevii romi ies în pauză la o altă oră față de ceilalți copii

06 Noi 2019   •   10:30
Discriminare la o școală din Iași: elevii romi ies în pauză la o altă oră față de ceilalți copii

Acuzaţii grave de segregare pe criterii etnice la şcoală Ion Neculce din Iaşi, după ce zeci de copii de la o şcoală de elită din Iaşi au fost mutaţi să înveţe într-o altă şcoală, unde elevii sunt în marea lor majoritate romi şi săraci, scrie Antena 3.

 La presiunile părinţilor indignaţi, conducerile celor două şcoli au decis ca elevii să aibă pauze la ore diferite pentru a nu intra în contact unii cu ceilalţi.

Acuzaţiile vin din partea inspectorului şcolar pentru minorităţi din judeţ. Scandalul a pornit după ce pauzele dintre cursuri au fost decalate, astfel încât copii rromi, din familii sărace,să nu-i întâlnească pe cei români din familii înstărite. Aceştia au fost transferaţi la şcoala Ion Neculce, unde învaţă copiii romi, după cea a lor, Titu Maiorescu, devenise supraaglomerată.  

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi susţin că toate acuzaţiile aduse privind segregarea în mediul şcolar ieşean sunt false şi au fost verificate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a afirmat că nu există nicio justificare pentru segrerare, şi că este nevoie de o pregătire a cadrelor didactice pentru astfel de situaţii.

„Am avut situații în care părinții au creat elemente de discriminale, în care au strâns semnături pentru ca un copil cu dezabilități sau AHDH să fie exclus din școală, este inacceptabil. Pedagogii trebuie să le explice părinților care este legea și ei să înțeleagă”, a declarat Csaba Asztalos pentru Antena 3.

×
Subiecte în articol: iasi discriminare