x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dispută privind păpușa Frida Kahlo

Dispută privind păpușa Frida Kahlo

09 Mar 2018   •   11:06
Dispută privind păpușa Frida Kahlo

O dispută a izbucnit între rudele artistei mexicane Frida Kahlo și corporația care susține că deține drepturile asupra imaginei artistei, scrie BBC.

Disputa a început după ce compania Mattel a lansat o colecție de păpuși Barbie bazată pe femei care reprezintă surse de inspirație – Frida Kahlo fiind printre ele.

Într-o declarație, familia a insistat că Mattel nu a fost autorizată să facă o păpușă bazată pe imaginea lui Kahlo, însă atât Corporația Frida Khalo, cât și Mattle au respins acuzațiile.

Artista, faimoasă pentru autoportretele sale, este un simbol al feminismului. De când aceasta a murit în 1954, imaginea ei a generat o mulțime de produse de consum, de la tequila la luciu de buze.

Nu este prima dată când activitățile comerciale ale Corporației Frida Kahlo au supărat rudele artistei.

„Doamna Mara Romeo, stră-nepoată a Fridei Kahlo, este singura deținătoare a drepturilor de imagine ale pictoriței mexicane Frida Kahlo”, scrie familia într-o declarație.

Doamna Romeo a declarat pentru agenția de știri AFP că problema nu se limitează la drepturile de imagine.

„Mi-ar fi plăcut ca păpușa să aibă trăsături mai asemănătoare cu cele ale Fridei, nu această păpușă cu ochi de culoare deschisă”, a spus aceasta.

Mattel a susținut că firma are permisiunea de a produce o variantă asemănătoare.

„Mattel a lucrat în parteneriat cu Corporația Frida Kahlo, proprietarul tuturor drepturilor privind numele și identitatea Fridei Kahlo, pentru a creea această păpușă”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

 

 

×
Subiecte în articol: frida kahlo barbie mattel