x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA: Elena Udrea, la carma unui sistem mafiot: 10% din toate contractele finantate de MDRT

DNA: Elena Udrea, la carma unui sistem mafiot: 10% din toate contractele finantate de MDRT

01 Mar 2015   •   10:18
DNA: Elena Udrea, la carma unui sistem mafiot: 10% din toate contractele finantate de MDRT

DNA o acuza pe Elena Udrea ca la conducerea Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a pus bazele unui adevarat sistem mafiot, pretinzand 10% din toate contractele finantate minister, conform motivarii judecatorilor care au decis arestarea fostului ministru, in dosarul "Gala Bute".

"Din ansamblul acestor mijloace de probe rezulta ca un intreg sistem de coruptie coordonat si controlat de catre inculpata Udrea Elena Gabriela, prin intermediul acestui sistem societatile care aveau contracte cu diferite autoritati locale, dar care erau finantate de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, achitau un comision de 10% cvasistabil si cvasigeneralizat, aproape automat, vazandu-se din incasarile celor trei societati ca toate platile din minister duceau la plata acestui comision", se arata in motivarea instantei.

"Cel mai important este modul discretionar in care erau folosite fondurile publice in perioada in care inculpata era ministru si modul in care s-a luat decizia ca din fondurile publice sa se organizeze o gala de box profesionist. In momentul in care functionarii au aratat ca nu se poate organiza aceasta gala, s-a
cautat doar o solutie aparent legala care sa evite aceasta interdictie, ministerul nu si-a facut o estimare a pretului pe care trebuia sa-l plateasca, ci a preluat inscrisurile operatorului economic, lucru interzis expres prin Ordonanta de Urgenta nr.34 din 2006", se mai scrie in motivarea instantei.

Elena Udrea nu lua direct spagile, conform procurorilor DNA. Comisioanele erau incasate de consilierul sau personal, de asistentul sau personal, Tudor Breazu , de prietena sa cea mai buna, Ana maria Topoliceanu, pe care chiar Udrea o numise la conducerea Companiei Nationale de Investitii, si de catre Gheorghe Nastasia , omul ei de incredere caruia i-a delegat toate atributiile ministeriale. Toti au recunoscut ca banii din ii erau destinati Elenei Udrea, cu exceptia lui Tudor Breazu.

Avocatul Elenei Udrea sustine ca motivarea instantei se bazeaza doar pe denunturile obtinute de procurori, care nu sunt insa si probate.

×